Comunicat de presă - Inspectoratul General al Poliției de Frontieră
Culturi in-door de canabis descoperite de polițiștii de frontieră. O persoană arestată și una sub control judiciar
Polițiștii de frontieră din cadrul Centrului de Supraveghere și Controlul Trecerii Frontierei Aeroporturi București Otopeni împreună cu cei din cadrul Direcției pentru Prevenirea și Combaterea Migrației Ilegale și a Infracționalității Transfrontaliere - Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, sub coordonarea procurorilor Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Structura Centrală, au descoperit, în urma unor percheziții desfășurate pe raza județului Ilfov, mai multe culturi in-door de canabis.
La data de 26 mai 2026, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Structura Centrală au dispus reținerea unui inculpat, în vârstă de 47 de ani și au luat măsura controlului judiciar față de o inculpată (44 de ani), cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc.
Din probele administrate a rezultat faptul că, în perioada februarie - mai 2026, inculpatul, cu sprijinul inculpatei, a creat un spațiu special destinat, pe raza orașului Măgurele, unde a înființat și îngrijit, culturi in-door de canabis, destinate comercializării.
De asemenea, cercetările au reliefat că inculpatul a procurat semințele de canabis din Olanda și le-a introdus în țară, pe cale aeriană, prin intermediul unor trimiteri poștale.
În urma perchezițiilor efectuate în cursul zilei de ieri, polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Structura Centrală a găsit și ridicat 88 plante canabis, aflate în diverse stadii de dezvoltare, aproximativ 22 kilograme canabis (muguri și fragmente vegetale), mai multe legături de plante canabis aflate în proces de uscare, echipamente și instalații pentru întreținerea culturii, ghivece cu pământ din care au fost recoltate plante, bidoane cu fertilizanți, sumele de 10.000 lei și 2.300 euro, precum și alte mijloace de probă.
Astăzi, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului București cu propunerea de arestare preventivă a inculpatului, pentru o perioadă de 30 de zile.
Activitățile judiciare au fost realizate de polițiștii de frontieră din cadrul Centrului de Supraveghere și Controlul Trecerii Frontierei Aeroporturi București Otopeni.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.