Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Călărași
BÃRBAȚI REȚINUȚI PENTRU AMENINȚARE ȘI TULBURAREA ORDINII ȘI LINIȘTII PUBLICE
La data de 24 mai a.c., ora 20:00, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Gălbinași au fost sesizați de către un bărbat de 56 de ani, din comuna Sohatu, județul Călărași, cu privire la faptul că un bărbat l-a amenințat și a spart ferestrele unei clădiri.
Din primele verificări efectuate, s-a stabilit că doi bărbați de 37 și 39 de ani, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, ar fi spart ferestrele unei anexe și l-ar fi amenințat pe bărbatul de 56 de ani.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de amenințare și tulburarea ordinii și liniștii publice.
În urma administrării probatoriului, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Oltenița, față de cei doi bărbați a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, ulterior fiind dispusă măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.