Comunicat de presă - Compania Națională de Investiții Rutiere
Autostrada A8 Târgu Mureș-Târgu Neamț: CNIR a predat și amplasamentul lotului 2B Grințieș-Pipirig
Compania Națională de Investiții Rutiere, prin Supervizor, a predat constructorului și amplasamentul lotului 2B Grințieș-Pipirig al Autostrăzii A8 Târgu Mureș-Târgu Neamț. Punerea în posesie a șantierului s-a realizat, și pentru acest lot, cu mult timp înaintea termenului asumat prin contract. Astfel, pentru cele patru loturi dintre Sărățeni (jud. Mureș) și Pipirig (jud. Neamț) ale secțiunii II Miercurea Nirajului-Leghin, constructorii au intrat deja în posesia șantierului.
Anterior predării amplasamentului lotului 2B, specialiștii CNIR au realizat verificări tehnice în teren, operațiuni de identificare a bornelor de reper, precum și verificări privind conformitatea cotelor și coordonatelor planimetrice și altimetrice ale punctelor de sprijin/topografice, activitățile fiind necesare pentru asigurarea corectitudinii datelor topografice și pentru pregătirea următoarelor etape ale proiectului.
Lotul 2B Grințieș-Pipirig are o lungime de 31,5 kilometri, se desfășoară în județul Neamț și prezintă următoarele provocări tehnice:
- 16 tuneluri
- 60 de poduri și viaducte, cel mai lung fiind podul peste râul Bistrița de 1275 metri
Contractul pentru proiectarea și execuția lotului 2B a fost semnat cu Asocierea condusă de constructorul român UMB, are o valoare de 5,97 miliarde lei și o durată de 54 de luni (14 luni pentru proiectare și 40 de luni pentru execuție).
Supervizorul lucrărilor de proiectare și execuție: Asocierea Venturo Investment SRL-A.E. Dozoring.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.