Comunicat de presă - Opera Brașov
Sâmbătă - concert de romanțe, duminică - spectacol pentru copii, la Opera Brașov
Joi, 28 mai 2026, de la ora 17.00, în Foaierul Operei, Opera Brașov continuă colaborarea cu Facultatea de Muzică din cadrul Universității 'Transilvania' Brașov și vă oferă 'Recitalurile Operei Brașov - Seri Muzicale în foaier'.
Evenimentul reprezintă o rampă de lansare pentru studenții claselor de canto, oferindu-le șansa de a concerta într-un spațiu profesionist, cu o acustică deosebită. Colaborarea dintre cele două instituții subliniază importanța susținerii tinerilor artiști în tranziția lor de la băncile facultății către scenele de concert și spectacol.
'O întâlnire cu opera, liedul și muzica vocală, în compania noii generații de artiști! În foaierul Operei Brașov, studenții clasei de canto a Facultății de Muzică din cadrul Universității 'Transilvania' din Brașov vă invită la un recital plin de emoție și diversitate stilistică. De la Puccini, Verdi și Mozart, până la Enescu, Doga și Tosti, repertoriul va purta publicul prin pagini celebre ale muzicii vocale universale', afirmă Liviu Iftene, solist al Operei Brașov și profesor universitar la Facultatea de Muzică din Brașov.
Vor evolua studenți din anul I, anul IV și master, pregătiți la canto de lector univ. dr. Liviu Iftene și la lied-oratoriu de prof. asociat dr. Lucian Petrean: Sarah Ionescu, Tommaso Diac, Andra Tudorache, Irina Iftene, Andreea Marcoci, Ede Gerebenes, Robert Kereszi, Bede Laszló. La pian vor fi acompaniați de lector dr. Cristina Buga.
- Recitalul durează o oră și nu are pauză.
Preț bilete: 20 lei
Biletele se pot achiziționa atât online, de pe site-ul www.bilet.ro, cât și de la sediul Operei Brașov din str. Bisericii Române nr. 51. Program Casierie: Luni - Vineri 10 - 17 și cu o oră înainte de începerea evenimentului.
Sâmbătă, 30 mai 2026, de la ora 18.30, în Sala de pe strada Bisericii Române nr. 51, vă invităm să participați la concertul extraordinar 'Tinerețea Romanței', un eveniment devenit o tradiție la Opera Brașov. De-a lungul timpului, mulți dintre soliștii noștri s-au înscris în galeria de laureați ai Festivalului Național de Interpretare și Creație a Romanței 'Crizantema de Aur' de la Târgoviște. Primul este baritonul Lorand Cristian, care, în 1989, a obținut Trofeul 'Crizantema de Aur', urmat, cu aceeași performanță remarcabilă, în 2013, de baritonul Alexandru Chiriac și, apoi, anul trecut, de soprana Alina Ichim. Alături de ei, între cei premiați, se numără mezzosoprana Florentina Soare, tenorul Ciprian Cucu și baritonul Alexandru Aghenie.
Sâmbăta seara, pe scena Operei Brașov, vor urca, alături de îndrăgita interpretă de romanțe și director al Festivalului Național 'Crizantema de Aur', Alina Mavrodin-Vasiliu, soliștii Operei Brașov: Maria Catrina, Alina Ichim, Cristina Radu, Florentina Soare, Alexandru Aghenie, Alexandru Chiriac și Ciprian Cucu. Participă Orchestra Operei Brașov, dirijată de maestrul Traian Ichim. Prezintă: Alina Mavrodin-Vasiliu. La pian: Valentin Vasilache. Regie scenă: Alina Nistor.
'Sâmbăta aceasta, sunt onorată să fiu invitată și să cânt alături de soliști excepționali ai Operei Brașov, mulți dintre ei, laureați prestigioși ai Festivalului Național de Romanțe 'Crizantema de Aur'. Vom fi acompaniați de minunata orchestră a Operei Brașov, dirijată de maestrul Traian Ichim. Abia aștept să vă reîntâlnesc, abia aștept să vă oferim blândețea, duioșia, eleganța și frumusețea neasemuită a romanței românești. Muzică, poezie, limbă literară - o definiție a superlativului în muzica românească!', afirmă Alina Mavrodin-Vasiliu, invitată special în concertul nostru de sâmbătă.
În programul concertului, sunt cuprinse piese cu parfum de altădată, de o mare sensibilitate: 'N-ai să știi niciodată' - muzica: Ioanin Lupescu, versuri: Mircea Block, 'Dor de mamă' - muzica: Mircea Andreescu, versuri: Ion Costea, 'Romanța înstrăinării' - muzica: Paraschiv Oprea, versuri: Eugen Rotaru, 'Omule, îți mulțumesc' - muzica: Dan Mizrahy, versuri: Mircea Block, 'Parfumul tău' - muzica și versurile aparțin compozitorului brașovean Petre Marcel Vârlan, 'Căsuța părintească' - muzica: Eugen Doga, versuri: Grigore Vieru, 'Să-mi cânți cobzar' - muzica și versurile: Eugen Seno sau 'Inimă, de ce nu vrei să-mbătrânești' - muzica: Nicolae Kirculescu, versuri: Puiu Maximilian.
- Spectacolul durează două ore și are o pauză.
Preț bilete: 70 lei (sală + lojă); 50 lei (balcon lateral)
Biletele se pot achiziționa atât online, de pe site-ul www.bilet.ro, cât și de la sediul Operei Brașov din str. Bisericii Române nr. 51. Program Casierie: Luni - Vineri 10 - 17 și cu o oră înainte de începerea evenimentului.
Duminică, 31 mai 2026, de la ora 17.00, în Sala Operei, copiii sunt așteptați, împreună cu părinții și bunicii, la spectacolul 'Frumoasa din Pădurea Adormită', pe muzică de Marius Țeicu și scenariul de Silvia Kerim. O poveste minunată, pusă în scenă, care le transmite celor mici să nu uite să-și realizeze visurile copilăriei când vor fi mari, iar celor mari să mai creadă că binele poate învinge răul așa cum o făceau atunci când erau copii!
În distribuție: Barza Berta - Mariana Tomescu, Broasca Bibi - Andromeda Nemeș, Împăratul - Patrick Anton (debut), Împărăteasa - Simona Manole, Zâna cea bună - Asineta Răducan, Zâna cea rea - Cristina Roșu, Prințesa - Anca Panait, Prințul - Bogdan Mirică, Doica - Sonia Hazarian, Majordomul Bob - Cristian Dicu. Își dă concursul Baletul Operei Brașov. Regia artistică poartă semnătura lui Attila Torok. Scenografia: Șerban Iuca. Coregrafia: Nermina Damian. Asistent regie: Silvia Papadopoulos. Asistent mișcare scenică: Alexandra Scriminț. Regie scenă: Silvia Papadopoulos.
- Spectacolul durează o oră și 15 minute și nu are pauză.
Pentru acest eveniment, nu mai sunt bilete disponibile!
Informații se pot obține la telefon 0268/419.380.
Evenimente desfășurate cu sprijinul Consiliului Local al Municipiului Brașov și al Primăriei Municipiului Brașov.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.