logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației

ANL a recepționat 12 locuințe de serviciu în municipiul Bistrița

Agenția Națională pentru Locuințe (ANL), instituție aflată sub autoritatea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA), a recepționat, în municipiul Bistrița (jud. Bistrița-Năsăud), 12 locuințe de serviciu.

Locuințele (6 garsoniere și 6 apartamente cu 2 camere) au fost construite în amplasamentul din strada Prundului nr. 9, pe un regim de înălțime P+2E (parter+2 etaje), valoarea investiției fiind de 4.907.109,23 de lei (inclusiv TVA).

Până în prezent, ANL a finalizat, în cadrul programului 'Construcția de locuințe de serviciu', 384 de apartamente în: Babadag (16), Dorohoi (16), Curtea de Argeș (15), Orăștie (16), Hațeg (30), Uricani (9), Bistrița (24), Aleșd (16), Ineu (16), Suceava (30), Sebeș (22), Călărași (30), Buftea (30), Odorheiul Secuiesc (24), Topoloveni (50), Vaslui (20) și Târgoviște (20).

* * *

Programul, inițiat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) și aprobat prin H.G. nr. 719/2016, are în vedere construcția de locuințe de serviciu pe baza propunerilor primite de către Agenția Națională pentru Locuințe (ANL), de la autoritățile administrației publice locale și centrale.

Beneficiarii sunt funcționarii publici, precum și angajații din instituții publice centrale și locale, care nu dețin sau nu au deținut, individual sau în comun, împreună cu soții lor, în proprietate o locuință în localitatea în care își desfășoară activitatea, indiferent de modul în care a fost dobândită, cu excepția cotelor-părți din locuințe dobândite prin moștenire.

Programul se dezvoltă pe terenuri proprietate publică a statului ori a unităților administrativ-teritoriale, puse la dispoziția ANL, care le preia în folosință gratuită, în condițiile legii. În cadrul acestuia pot fi incluse și construcții aflate în diverse stadii de execuție ori finalizate și neexploatate.

Locuințele de serviciu se repartizează personalului propriu al instituțiilor care solicită realizarea acestora. Închirierea locuințelor de serviciu construite prin program se face în condițiile prevăzute de legislația specifică din fiecare domeniu sau, în situația în care nu există legislație specifică, se face în condițiile OUG 40/1999 privind protecția chiriașilor și stabilirea chiriei pentru spațiile cu destinația de locuințe. Locuințele de serviciu construite prin programul implementat de ANL nu pot fi vândute.

De asemenea, instituțiile publice locale sau centrale pot încheia protocoale de colaborare, prin care stabilesc ca locuințele de serviciu să fie repartizate personalului din mai multe instituții. Pentru soluționarea cererilor pentru repartizarea locuințelor de serviciu, autoritățile publice locale sau centrale vor constitui comisii de examinare a solicitărilor de locuințe de serviciu și vor stabili ordinea de repartizare și modalitățile de diferențiere.

Sumele necesare finanțării programului se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul MDLPA, din bugetele locale, precum și din alte surse legal constituite.

Serviciul Comunicare
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației
Bd. Libertatii nr. 16, Latura Nord, sector 5, cod 050706, București
Tel. 0372 111 499
E-mail: presa@mdlpa.gov.ro
Site: www.mdlpa.ro

Afisari: 52

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.