Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu
BULETIN DE PRESÃ
A fost reținut pentru săvârșirea mai multor infracțiuni
La data de 22 mai a.c., polițiștii din cadrul Secției nr. 1 Poliție Rurală Șelimbăr au reținut un tânăr, în vârstă de 21 de ani, domiciliat în localitatea Rășinari, cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de amenințare, violare de domiciliu și distrugere.
În urma investigațiilor desfășurate, polițiștii au stabilit faptul că, la data de 17 mai a.c., în jurul orei 18:00, pe fondul unui conflict spontan, un tânăr în vârstă de 21 de ani, din Rășinari, ar fi pătruns fără drept în curtea unui imobil situat pe strada Râul Caselor din localitatea Rășinari, ocazie cu care ar fi distrus ușile de acces în imobil și ar fi adresat amenințări către două persoane în vârstă de 42 și 45 de ani, ambele domiciliate în localitatea Rășinari.
În baza materialului probator administrat în cauză, la data de 22.05.2026, polițiștii au dispus față de tânărul în vârstă de 21 de ani măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore.
La această dată, tânărul în vârstă de 21 de ani este cercetat în stare de libertate.
Cercetările sunt continuate la nivelul Secției nr. 1 Poliție Rurală Șelimbăr, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
***
Depistat la volan sub influența alcoolului
La data de 23 mai a.c., în jurul orei 19:50, în apropierea localității Boița, polițiștii rutieri au oprit pentru control un autoturism condus pe DN 7, km 251 + 300 m, de către un bărbat, în vârstă de 31 de ani, domiciliat în județul Bihor.
În urma testării alcoolscopice a conducătorului auto a rezultat o valoare de 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind însoțit la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice.
Cercetările sunt continuate la nivelul Serviciului Rutier Sibiu, în vederea stabilirii situației de fapt pentru aplicarea măsurilor legale în consecință.
***
A condus un moped neînmatriculat
La data de 24 mai a.c., în jurul orei 09:30, în municipiul Sibiu, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Sibiu au oprit pentru control un moped, condus pe strada Ștefan cel Mare, de către un bărbat, în vârstă de 68 de ani, domiciliat în localitatea Cisnădie.
Din verificările efectuate de către polițiști s-a stabilit faptul că mopedul condus de către bărbat nu este înmatriculat sau înregistrat.
Astfel, la nivelul Poliției Municipiului Sibiu s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat sau neînregistrat.
***
Sub influența alcoolului și fără permis, la volan
La data de 24 mai a.c., în jurul orei 21:45, pe raza municipiului Sibiu, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Sibiu au oprit pentru control un autoturism condus pe șoseaua Alba Iulia, de către un bărbat, în vârstă de 33 de ani, domiciliat în localitatea Săliște.
Din verificările efectuate de către polițiști a rezultat faptul că bărbatul nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.
De asemenea, în urma testării alcoolscopice a conducătorului auto a rezultat o valoare de 0,87 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind însoțit la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice.
Cercetările sunt continuate la nivelul Biroului Rutier Sibiu, în vederea stabilirii situației de fapt pentru aplicarea măsurilor legale în consecință.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.