Comunicat de presă - Gruparea de Jandarmi Mobilă 'Regele Ferdinand I' Târgu Mureș
Misiune încheiată cu succes la Miercurea-Ciuc, cu ocazia Rusaliilor Catolice 2026
Efective sporite din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile 'Regele Ferdinand I' Târgu Mureș, în colaborare cu Inspectoratul de Jandarmi Județean Harghita, Inspectoratul de Poliție Județean Harghita, Secția Regională de Poliție Transporturi Brașov și Inspectoratul pentru Situații de Urgență Harghita, au asigurat, în acest sfârșit de săptămână, ordinea și siguranța publică în județul Harghita, în special în municipiul Miercurea-Ciuc, unde s-a desfășurat tradiționalul pelerinaj de Rusalii Catolice, unul dintre cele mai importante evenimente religioase din țară și din Europa de Est.
Evenimentele s-au desfășurat în condiții de siguranță, fără a fi înregistrate incidente, iar jandarmii le mulțumesc participanților pentru comportamentul responsabil manifestat, în contextul numărului mare de persoane prezente. Totodată, adresăm mulțumiri organizatorilor și instituțiilor implicate pentru cooperare, respect și încredere.
De asemenea, forțele participante au acționat permanent pentru sprijinirea cetățenilor, fluidizarea traficului rutier și desfășurarea în siguranță a manifestărilor religioase, contribuind la asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică pe întreaga durată a evenimentelor.
COMPARTIMENTUL INFORMARE, RELAȚII PUBLICE ȘI CU PUBLICUL
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.