Declarație de presă - Deputat Sorin-George Oltenașu (S.O.S. România)
România absentă de la masa deciziilor europene
În ultimele zile au apărut tot mai multe semnale privind diminuarea influenței României în cadrul negocierilor și jocurilor diplomatice de la Bruxelles, precum și despre o atitudine excesiv de rezervată a reprezentanților statului român în raport cu marile decizii europene.
România nu poate fi tratată ca un simplu spectator într-un moment în care la nivel european se discută teme decisive pentru viitorul continentului: securitate, economie, agricultură, energie, migrație, fonduri europene și poziționarea strategică în noul context geopolitic.
Din păcate, imaginea transmisă la Bruxelles este aceea a unui stat lipsit de coerență politică, fără direcție clară și fără capacitatea de a-și apăra interesele naționale. În timp ce alte state negociază dur pentru propriile priorități, România pare să accepte un rol marginal, tăcut și lipsit de relevanță.
Este inacceptabil ca diplomația românească să funcționeze într-o logică a pasivității și a evitării asumării unor poziții ferme. Un stat respectat nu se face remarcat prin absență, ci prin capacitatea de a construi alianțe, de a influența decizii și de a lupta pentru cetățenii săi.
România are nevoie de reprezentanți care să vorbească apăsat despre interesele românilor, nu de delegații care aleg discreția excesivă de teamă 'să nu creeze probleme'. Tocmai această atitudine a contribuit, în ultimii ani, la pierderea influenței României în marile negocieri europene.
Vedem efectele directe ale instabilității politice și ale guvernărilor lipsite de viziune: o țară care, deși are o poziție strategică importantă în regiune, nu mai contează suficient la masa deciziilor europene.
Românii merită o politică externă demnă, activă și orientată către interesul național, nu o prezență timidă și decorativă în structurile europene.
Este momentul ca România să își recapete vocea și respectul în Europa!
Cu deosebit respect,
Deputat S.O.S. România,
Oltenașu Sorin-George
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.