Comunicat de presă - Inspectoratul pentru Situații de Urgență 'Cpt. Dumitru Croitoru' al județului Sibiu
Lansarea aplicației HelpSibiu
Inspectoratul pentru Situații de Urgență 'Cpt. Dumitru Croitoru' al județului Sibiu împreună cu Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu, SMURD Sibiu și cu voluntarii SMURD Sibiu au dezvoltat o aplicație mobilă numită 'HelpSibiu', menită să sprijine intervențiile la situațiile de urgență medicală care apar în spațiul public, Aplicația are ca obiectiv principal reducerea timpului de reacție și creșterea șanselor de supraviețuire ale persoanelor a căror viață este în pericol.
În contextul actual, în care serviciile de urgență se confruntă frecvent cu un număr ridicat de solicitări raportat la resursele disponibile, timpul de intervenție devine un factor critic, iar întârzierile pot avea consecințe ireversibile asupra stării pacientului.
'Misiunea noastră de zi cu zi este aceea de a salva vieți și de a proteja bunuri. Având în vedere că digitalizarea a devenit o componentă tot mai prezentă în activitatea noastră, precum și faptul că ne dorim permanent să ne adaptăm nevoilor comunității pe care o deservim, să fim mai profesioniști și să modernizăm permanent serviciile pe care le oferim comunității, a luat naștere aplicația pe care o prezentăm și o lansăm oficial astăzi. Aplicația HelpSibiu.
Analiza situației operative din ultimii 2 ani ne-a arătat următorul lucru: la 1 din 5 intervenții în spațiul public, la momentul sosirii la locul solicitării, echipajele SMURD sunt întâmpinate de voluntari sau colegi de-ai noștri aflați în timpul liber. În anul 2024 ISU Sibiu a intervenit la 190 de cazuri de asistență medicală în spațiul public, în 2025 s-a intervenit la 313 cazuri, iar în primele patru luni ale acestui am intervenit la 70 de cazuri.
Astfel s-a constatat o creștere semnificativă a cazurilor de acordare a asistenței medicale în spații publice. Având în vedere faptul că intervenția la un stop cardio-respirator, spre exemplu, este vitală în primele minute, având în vedere că în Sibiu exista din ce în ce mai multe defibrilatoare semi-automate și numărul lor este în creștere, s-a conturat ideea acestei aplicații care răspunde acestei nevoi.
Prin crearea unui sistem de alertare în timp real, care permite identificarea și notificarea voluntarilor instruiți în acordarea primului ajutor, aflați în proximitatea locului solicitării, prin utilizarea tehnologiei de localizare și a unei platforme digitale integrate, HelpSibiu facilitează mobilizarea rapidă a acestor voluntari, oferindu-le posibilitatea de a interveni în primele minute critice, până la sosirea echipajelor de intervenție specializate. Un aspect extrem de important pe care doresc să îl menționez este că această aplicație nu înlocuiește serviciile de urgență, ci le completează, oferind un mecanism suplimentar de răspuns rapid bazat pe implicarea comunității și pe utilizarea inteligentă a tehnologiei. Prin integrarea voluntarilor și a personalului calificat în acordarea primului ajutor, a dispecerilor și a infrastructurii digitale, HelpSibiu reprezintă o soluție modernă, orientată spre eficiență și impact real în salvarea de vieți.' - a declarat în cadru conferinței de presă Locotenent-Colonel Anastasiu Laurențiu - Inspector șef al ISU Sibiu.
Componenta medicală a proiectului evidențiază importanța intervenției în primele minute critice și rolul esențial al comunității în creșterea șanselor de supraviețuire în cazurile de stop cardio-respirator.
'În cazurile de stop cardiorespirator (cea mai gravă situație medicală pe care o poate suferi un pacient), supraviețuirea acestuia depinde în foarte mare măsură de acordarea primului ajutor eficient cât mai repede posibil. Oprirea cardiacă atrage după sine o suferință severă a creierului, prin suprimarea oxigenării acestuia. Cu cât oprirea cardiacă este de mai lungă durată, cu atât afectarea cerebrală este mai gravă, ajungând uneori chiar la deces. La fiecare minut de întârziere în a practica manevre de resuscitare, șansele de resuscitare ale pacientului scad cu 10-12%. Prin comparație, dacă se efectuează masaj cardiac extern, prognosticul este mai bun - șansele de repornire a inimii prin defibrilare cresc cu 4% pe minut.
Dacă manevrele de resuscitare și defibrilarea sunt realizate în primele 3-5 minute, șansele de supraviețuire ale pacientului cresc cu 50-70% (și vorbim de supraviețuire cu o calitate a vieții crescută).
La nivel european, supraviețuirea acestor pacienți, cu stare neurologică bună, este de doar 10%. Adresând această problemă de sănătate publică extrem de severă, ghidurile internaționale de resuscitare (European Resuscitation Council) vorbesc despre Systems Saving Lives (Sisteme care Salvează Vieți) - definind, printre altele, și componentele Lanțului Supraviețuirii. Cu toții știm, orice lanț are puterea celei mai slabe verigi ale sale. Astfel, nu este suficient să avem ambulanțe sau elicoptere foarte bine dotate, echipe medicale prespitalicești și din Unitățile de Primire Urgențe bine pregătite, servicii de Terapie Intensivă, Cardiologie Intervențională și Recuperare Medicală performante. Succesul instituțiilor sus menționate este mult diminuat dacă intervenția primară (masaj cardiac extern, ventilație și defibrilare - șoc electric extern) în cazul acestor pacienți survine după primele 3-5 minute, când deja a survenit suferința cerebrală și cardiacă ireversibilă. Cu puține excepții, serviciile de urgență prespitalicești (SMURD și SAJ) vor ajunge după acest interval de timp la pacient, chiar și în mediu urban unde timpii operativi care în mod obiectiv nu pot fi comprimați - apel, activare, trafic, etc. Doar în 2025, echipajul SMURD de Terapie Intensivă Mobilă a intervenit la 180 de stopuri cardiorespiratorii.
În acest context este important să recunoaștem că o persoană prezintă o urgență medicală și să activăm serviciile de urgență medicală prin apelarea Numărului Unic pentru Apeluri de Urgență 112. Dar, este la fel de important și faptul că, într-o societate civilizată, rolul nostru nu se oprește aici. Vom activa a doua verigă a Lanțului Supraviețuirii, prin efectuarea manevrelor de resuscitare cardiopulmonară (masaj cardiac extern și ventilație artificială) și vom folosi defibrilatorul semiautomat (aparat medical capabil să restabilească activitatea normală a inimii, putând fi folosit în deplină siguranță și de către persoane fără pregătire medicală, și care se află în spații publice- Sibiul fiind un exemplu în acest sens).
Aceste manevre sunt capabile de a reporni inima pacientului sau de a-l menține într-o stare viabilă până la sosirea echipajelor medicale specializate. Demersul nostru comun, aplicația HelpSibiu, vine să se integreze în acest sistem, dorind să crească rata de acordare a primului ajutor (masaj cardiac extern și defibrilare) în comunitate. Toate societățile medicale internaționale pun accentul pe pregătirea populației în acordarea primului ajutor de bază și utilizarea defibrilatorului semiautomat.
În 2025, la nivel european, o analiză arăta că existau 7 aplicații de activare a primilor respondenți, în paralel cu trimiterea echipajelor specializate. Există numeroase surse de informare pentru a accesa cursuri de prim ajutor sau pentru a menține competențele dobândite în cadrul acestora. Unul dintre ele este platforma națională de pregătire în situații de urgență fiipregătit.ro. Pentru final, aș vrea să adresez o întrebare: Ce alegem să fim, ca și comunitate? Cei care privesc nepăsători cum viața unui om se scurge într-un autobuz? Sau cei care alegem să oferim câteva minute din timpul și confortul nostru, pentru a salva o viață? Ca profesioniști ai serviciilor de urgență, invităm comunitatea sibiană să ne fie parteneră.
Instituțiile statului, din cauze concrete, nu pot acoperi decât după câteva minute, care sunt esențiale, primele două verigi ale Lanțului Supraviețuirii. Avem încredere că împreună vom construi un Sistem care Salvează Vieți. Cine salvează o viață, salvează o lume întreagă.' - a declarat în cadrul conferinței de presă, dr. Csillag Bogdan, Medic șef UPU - SMURD Sibiu.
Din punct de vedere tehnic, aplicația a fost proiectată astfel încât procesul de alertare și coordonare să fie rapid, eficient și ușor de utilizat atât pentru voluntari, cât și pentru dispeceri.
'Din punct de vedere tehnic aplicația este construită pe două componente principale, pe de o parte aplicația mobilă utilizată de voluntari, pe de alta parte platforma web utilizată de dispeceri pentru coordonarea intervențiilor. Fluxul operațional este simplu, însă foarte eficient. În momentul în care dispecerul introduce un caz în sistem, aplicația procesează coordonatele geografice ale incidentului și identifică automat voluntarii eligibili aflați într-o rază de aproximativ 1000 de metri. Raza de 1000 de metri a fost aleasă în urma unei analize practice privind echilibrul dintre timpul de reacție și relevanța alertei. Obiectivul nostru a fost ca voluntarii notificați să poată ajunge rapid la victimă, ideal în primele minute critice. Dacă raza este prea mică, există riscul să nu avem suficienți voluntari disponibili în zonă. Dacă este prea mare, timpul de deplasare crește și eficiența intervenției scade.
Din punct de vedere operațional, 1000 de metri reprezintă o distanță realistă pentru o intervenție rapidă în mediul urban, inclusiv în condiții de trafic sau acces dificil. În același timp, această limită reduce numărul alertelor inutile și ajută la menținerea unui sistem eficient și predictibil pentru voluntari.
Din punct de vedere operațional, aplicația implementează două niveluri de alertare: Nivelul 1 - pentru cazuri generale precum inconștiență sau obstrucție de căi aeriene și Nivel 2 - destinat exclusiv personalului cu pregătire medicală avansată, pentru traumatisme severe sau accidente grave. Acest mecanism permite filtrarea inteligentă a intervențiilor și distribuirea eficientă a resurselor umane disponibile. Un alt element tehnic important este integrarea hărților interactive și a punctelor în care se află defibrilatoare externe semi-automate. Aplicația afișează în timp real locațiile defibrilatoarelor și disponibilitatea acestora, astfel încât voluntarii să poată interveni cât mai rapid și eficient. Un aspect important este faptul că localizarea voluntarilor nu este vizibilă permanent. Aceștia devin vizibili pe hartă doar după acceptarea unui caz, ceea ce oferă un nivel suplimentar de protecție și confidențialitate
În esență, HelpSibiu reprezintă utilizarea tehnologiei moderne prin localizare, notificări în timp real și management operațional, într-un scop foarte concret: reducerea timpului de reacție și creșterea șanselor de salvare a unei vieți.' a explicat Maior Zamfir Cristian - șeful Serviciului de Comunicații și Tehnologia Informației din cadrul ISU Sibiu.
În ceea ce privește partea de dezvoltare a aplicației sunt preconizate câteva etape:
- Înrolarea în aplicație a unui număr cât mai mare de utilizatori calificați - voluntari SMURD, personal medical, pompieri, etc.
- Angrenarea în aplicație și a altor instituții precum Serviciul Județean de Ambulanță Sibiu, Crucea Roșie Sibiu;
- Extinderea aplicației la nivelul întregului județ, astfel încât aceasta să fie funcțională pe toată raza județului Sibiu.
Din punct de vedere tehnic aplicația este concepută astfel încât să permită utilizarea la scară largă. În funcție de randamentul și eficiența pe care o va dovedi, ea poate fi extinsă și în alte județe, poate chiar la nivel național.
HelpSibiu reprezintă un exemplu de colaborare între instituții, personal medical și comunitate, având un obiectiv comun: salvarea de vieți prin reducerea timpului de reacție în situații critice.
Sublocotenent Ștefan Andreea
Purtător de cuvânt ISU Sibiu
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.