Comunicat de presă - Inspectoratul General al Poliției Române
PERSOANÃ ARESTATÃ PREVENTIV PENTRU TRAFIC DE PERSOANE
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Craiova, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Craiova, au documentat activitatea infracțională a unei persoane, de 42 de ani, cercetată pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane.
Din probatoriul administrat a reieșit faptul că, în cursul anului 2019, o altă persoană, de 60 de ani, care se sustrage urmăririi penale, profitând de starea de vădită vulnerabilitate a victimei (situație materială precară și probleme familiale), ar fi deposedat-o de actele de identitate și ar fi adăpostit-o la adresa sa din Franța.
Ulterior, persoana de 60 de ani ar fi transportat victima în România, în municipiul Craiova, unde, împreună cu cea de 42 de ani, membră a familiei sale, prin exercitarea de acte de violență fizică și psihică ar fi obligat victima să desfășoare diferite activități în domeniul dezmembrării de autoturisme, în construcții și gospodărești.
În toată perioada în care s-a aflat la locuința persoanei cercetate, până în luna mai 2026, victima nu ar fi fost remunerată pentru activitățile prestate, nu ar fi avut contract de muncă, ar fi fost agresată și supravegheată în mod constant.
De-a lungul anilor, persoana vătămată ar fi încercat de mai multe ori să părăsească locuința persoanei în cauză, însă, de fiecare dată, ar fi fost găsită și adusă înapoi de către aceasta.
La data de 20 mai 2026, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Craiova au dispus reținerea persoanei de 42 de ani, cercetată pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane.
La aceeași dată, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Dolj a dispus arestarea preventivă a persoanei reținute, pentru 30 de zile, urmând ca, ulterior, să se pronunțe și cu privire la propunerea de arestare în lipsă a celei care se sustrage urmăririi penale.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.