Comunicat de presă - Ambasada Republicii Azerbaidjan
Recepție oficială organizată la București cu ocazia Zilei Independenței Republicii Azerbaidjan
La data de 20 mai 2026, Ambasada Republicii Azerbaidjan în România a organizat o recepție oficială dedicată Zilei Independenței Republicii Azerbaidjan.
La eveniment au participat reprezentanți ai autorităților române, membri ai Guvernului, parlamentari, diplomați acreditați la București, personalități publice, academice și culturale, reprezentanți ai mediului de afaceri și ai mass-media, precum și membri ai comunităților turcă, tătară și azerbaidjană din România.
În deschiderea ceremoniei, ambasadorul Republicii Azerbaidjan în România, Gudsi Osmanov, a adresat un mesaj de bun venit invitaților și a vorbit despre semnificația istorică a proclamării Republicii Democratice Azerbaidjan la 28 mai 1918, primul stat democratic și laic din lumea musulmană.Ambasadorul a evidențiat parcursul Azerbaidjanului după recâștigarea independenței, rolul decisiv al Liderului Național Heydar Aliyev în consolidarea statului și transformările realizate în ultimele decenii sub conducerea Președintelui Ilham Aliyev.
În discursul său, ambasadorul a subliniat importanța relațiilor strategice dintre România și Azerbaidjan, în special în domeniul energiei, transportului și conectivității regionale. Acesta a menționat rolul Azerbaidjanului în securitatea energetică europeană și proiectele comune privind Coridorul Sudic de Gaze, energia verde și dezvoltarea rutei de transport dintre Marea Caspică și Marea Neagră.
Totodată, au fost evidențiate evoluțiile recente privind procesul de pace din Caucazul de Sud. Ambasadorul a salutat semnarea, la Washington, a documentului privind normalizarea relațiilor dintre Azerbaidjan și Armenia, apreciind că acest pas contribuie la consolidarea stabilității și cooperării regionale.
Președintele Senatului României, Mircea Abrudean, a reafirmat caracterul strategic al relațiilor bilaterale și a amintit că România a fost printre primele state care au recunoscut independența Azerbaidjanului. Oficialul român a subliniat importanța cooperării în domeniul energetic și a investițiilor azerbaidjene în infrastructura României.
Consilierul de stat din cadrul Administrației Prezidențiale, Vlad Ionescu a evidențiat nivelul ridicat al cooperării economice și energetice dintre cele două state, precum și importanța proiectelor regionale pentru securitatea energetică europeană.
La rândul său, secretarul de stat pentru afaceri strategice din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, Ana Cristina Tinca, a reafirmat sprijinul României pentru aprofundarea cooperării dintre Uniunea Europeană și Azerbaidjan și pentru consolidarea stabilității în Caucazul de Sud.
Președintele Grupului parlamentar de prietenie cu Republica Azerbaidjan, Marian Neacșu, a evidențiat rolul Azerbaidjanului ca partener important pentru România și pentru Europa, în special în domeniul energiei și al conectivității regionale.
Invitatul de onoare al evenimentului, fostul președinte al României, Emil Constantinescu, a vorbit despre relațiile sale de colaborare și prietenie cu Liderul Național Heydar Aliyev și despre dezvoltarea relațiilor româno-azerbaidjene de-a lungul ultimelor decenii.
În cadrul recepției a fost organizată și o expoziție foto dedicată proiectelor de reconstrucție și dezvoltare realizate în teritoriile eliberate, potențialului turistic al Azerbaidjanului, precum și relațiilor dintre România și Azerbaidjan.
Evenimentul s-a încheiat cu prezentarea unor preparate tradiționale din bucătăria azerbaidjană și cu momente de socializare între invitați.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.