Comunicat de presă - Secretariatul Național Român - Rețeaua Universităților de la Marea Neagră
În perioada 14-15 mai, 2026, s-a desfășurat Seminarul cu tema 'Tranziția verde și economia circulară', organizat în cadrul planului de activități al proiectului 'Zone curate, străzi verzi și deschise' (cod BSB00108), finanțat prin Programul Interreg NEXT Bazinul Mării Negre 2021-2027.
La Seminar au participat reprezentanți ai autorităților locale din România, Bulgaria, Moldova și Ucraina.
SDSN România a fost reprezentată de doamna Dr. Elena PREDA, Director Executiv și Prof. Univ. Dr. Eden MAMUT, Co-Președinte. Dna Dr. Preda a prezentat activitățile SDSN România în domeniul Tranziției Verzi și al Economiei Circulare și de asemenea, lansarea unei inițiative de parteneriat între universități și autorități locale pentru sprijinirea acestora în dezvoltarea de strategii, politici și măsuri de implementare a economiei circulare.
Dna Director Luminița BÃLÃLÃU, de la Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul Secretariatului General al Guvernului, a prezentat cadrul normativ de implementare a activităților legate de tranziția verde și economie circulară, stadiul actual legat de implementarea strategiei și a planului de acțiune pentru economie circulară, programe de finanțare și oportunități pentru autoritățile locale dar și exemple concrete de rezultate ale diverselor primării din țara noastră.
Dl Prof. Mamut a susținut cursurile de instruire pe tema 'Tranziție Verde și Economie Circulară', punctând asupra stadiului actual la nivel european și regional, combinarea inițiativelor de tranziție verde cu inițiativele de creștere a competitivității industriale, noțiunile de economie regenerativă, noile tendințe legate de bunăstare - wellbeing, securitate umană și exemple concrete de implementare a acestora.
Au fost prezentate și analizate modalități de întocmire a planurilor de acțiune pentru economie circulară, achiziții publice verzi, instrumente de planificare urbană, concepte și metode științifice și exemple de bune practici în domeniul mobilității durabile, managementul deșeurilor, energie durabilă și promovarea soluțiilor pe bază de hidrogen.
Participanții au avut posibilitatea de a desfășura activități practice de rezolvare a unor teme, de planificare a unor activități legate de posibilitățile de diminuare a deșeurilor de mase plastice, valorificare a biomasei și a energiei regenerabile, abordarea din perspectiva circularității autovehiculelor abandonate.
Dl. Prof. Eden Mamut este Secretar General al Rețelei Universităților de la Marea Neagră și membru al Consiliului Consultativ pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul Secretariatului General al Guvernului României.
Sustainable Development Solutions Network (SDSN) este o inițiativă globală lansată în 2012 sub auspiciile Secretarului General al ONU, având misiunea de a mobiliza expertiza științifică și tehnologică pentru a găsi soluții practice în dezvoltarea durabilă.
În ianuarie 2024, a fost lansată oficial rețeaua SDSN România, găzduită de Academia de Studii Economice din București (ASE) cu scopul de a implica instituții românești cu expertiză în sustenabilitate pentru a propune soluții inovatoare adaptate contextului național. Co-președinții rețelei SDSN România sunt prof. univ. dr. Nicolae Istudor, Rector ASE București, dl Laszlo Borbely, Consilier de stat, coordonatorul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul Secretariatului General al Guvernului și prof. univ. dr. Eden Mamut, Universitatea Ovidius Constanța.
Secretariatul Național Român al RUMN
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.