Comunicat de presă - Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5
ARESTARE PREVENTIVÃ - LOVIREA SAU ALTE VIOLENȚE
Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 București este abilitat să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:
La data de 19.05.2026, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 București a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpații B.I. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe, S.N. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de instigare la lovire sau alte violențe, respectiv B.A.D. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la lovire sau alte violențe și a sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Sectorului 5 București cu propunere de luare a măsurii arestării preventive față de cei trei inculpați pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 19.05.2026 și până la data de 17.06.2026 inclusiv, propunere ce a fost admisă în integralitate de către judecător.
În cuprinsul referatului cu propunere de luare a măsurii arestării preventive a fost reținută următoarea situație de fapt:
În data de 18.05.2026, în jurul orei 20:30, în timp ce se afla în sediul unui atelier auto din Sector 5, București, inculpatul S.M., printr-un apel telefonic, i-a determinat pe inculpații B.I. și B.A.D. să se deplaseze la adresă pentru a o agresa fizic pe persoana vătămată G.E., iar după ce aceștia au ajuns la sediul atelierului, inculpatul B.A.D. a lovit-o pe persoana vătămată cu un levier metalic la nivelul capului, provocându-i leziuni traumatice a căror vindecare a necesitat 9-10 zile de îngrijiri medicale. În prealabil, inculpatul S.M. s-a interpus în fața altor persoane prezente pentru a nu interveni, iar inculpatul B.A.D. i-a acordat sprijin moral inculpatului B.I., întărindu-i rezoluția infracțională prin prezența sa la locul comiterii faptei.
Cercetările sunt în continuare efectuate de către organele de cercetare penală din cadrul Secției 18 Poliție București, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 București.
Facem precizarea că aceste activități nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
PURTÃTORUL DE CUVÂNT AL PARCHETULUI DE PE LÂNGÃ JUDECÃTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.