logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Inspectoratul General al Poliției Române

FLAGRANT DELICT ȘI PERCHEZIȚII DOMICILIARE ÎNTR-UN DOSAR PENAL PENTRU FURT DE COMBUSTIBIL

Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Moinești - Inspectoratul de Poliție Județean Bacău, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Moinești, au documentat activitatea infracțională a doi bărbați, cercetați pentru comiterea infracțiunii de furt calificat.

Ieri, 19 mai, polițiștii din Moinești au organizat o activitate de prindere în flagrant delict a doi bărbați, de 52 și 53 de ani, care, după ce ar fi parcat auto-cisterna în curtea unui depozit din comuna Hemeiuș, ar fi sustras din cisternă aproximativ 80 de litri de produs petrolier. Ulterior activității de prindere în flagrant, au fost puse în executare 5 mandate de percheziție domiciliară, emise de Judecătoria Moinești.

În urma perchezițiilor domiciliare efectuate, de către polițiști, în comunele Scorțeni și Helegiu, au fost descoperite și ridicate două telefoane mobile, mai multe înscrisuri, recipiente din plastic ce conțineau lichid cu miros specific produselor petroliere, precum și mai multe dispozitive confecționate artizanal ce ar fi fost folosite pentru extragerea carburantului din auto-cisternă. Totodată, polițiștii au pus în executare două mandate de aducere la sediul Poliției municipiului Moinești în vederea audierii.

Din cercetări s-a stabilit că, doi bărbați, de 52 și 53 de ani, în perioada decembrie 2025 - mai 2026, ar fi sustras produse petroliere, respectiv 2.300 de litri de produse petroliere finite, de aproximativ 21.000 de lei, din cantitățile transportate înainte de livrare către stațiile de distribuție a carburanților din rețeaua unui operator economic.

În baza probatoriului administrat, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Moinești au dispus măsura reținerii, pentru 24 de ore, a celor doi bărbați. Aceștia au fost escortați și introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Bacău.

Afisari: 1

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.