logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu

BULETIN INFORMATIV

REZULTATE ACȚIUNE ÎN SISTEM 'RELEU' PE DN 1, ÎN JUDEȚUL SIBIU

În cursul zilei de 19 mai 2026, în intervalul orar 11:00 - 15:00, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu, sub coordonarea Serviciului Rutier Sibiu, au derulat o acțiune în sistem integrat de tip 'RELEU' pe sectorul de drum DN 1, în colaborare cu polițiștii din județele limitrofe.

Activitatea, coordonată de Direcția Rutieră a Poliției Române, a făcut parte dintr-un demers amplu desfășurat simultan în toate județele traversate de DN 1, unde echipajele rutiere au acționat coordonat, pentru asigurarea unei intervenții unitare și eficiente pe întregul traseu.

Acțiunea a avut ca obiectiv principal reducerea riscului rutier, fiind vizate principalele cauze generatoare de accidente rutiere, respectiv nerespectarea regimului legal de viteză, depășirile neregulamentare, neacordarea de prioritate, conducerea sub influența alcoolului sau altor substanțe.

În urma neregulilor constatate, polițiștii au aplicat 174 de sancțiuni contravenționale, dintre care 83 pentru depășirea limitei legale de viteză, 15 pentru neportul centurii de siguranță, 5 pentru încălcarea prevederilor O.G. nr. 37/2007 și ale altor acte normative, 51 pentru alte abateri privind documentele, sistemele de iluminare, defecțiuni tehnice și dotările obligatorii, precum și 20 de sancțiuni aplicate participanților vulnerabili la trafic, respectiv unui biciclist și 19 pietoni.

Totodată, au fost constatate 2 infracțiuni la regimul rutier.

Ca măsuri complementare, polițiștii au reținut 5 permise de conducere, au retras 11 certificate de înmatriculare și 2 seturi de plăcuțe cu numere de înmatriculare.

De asemenea, au fost efectuate 57 de testări privind consumul de alcool și 2 testări privind consumul de substanțe psihoactive.

Pe componenta preventivă, polițiștii au distribuit 43 de pliante informative participanților la trafic.

Exemple semnificative:

La data de 19 mai a.c., în jurul orei 11:40, polițiștii rutieri au oprit pentru control un autoturism condus pe DN 1, KM 281 + 350 m, de către un bărbat, în vârstă de 78 de ani, domiciliat în localitatea Cârța.

În urma testării alcoolscopice a conducătorului auto a rezultat o valoare de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind însoțit la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice.

Cercetările sunt continuate la nivelul Serviciului Rutier Sibiu, în vederea stabilirii situației de fapt pentru aplicarea măsurilor legale în consecință.

***

La data de 19 mai a.c., în jurul orei 14:00, în localitatea Scoreiu, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Sibiu au oprit pentru control un vehicul, condus pe DN 1, la volanul căruia se afla un bărbat, cetățean străin, în vârstă de 42 de ani.

În urma verificărilor efectuate de către polițiști a rezultat faptul că bărbatul în cauză nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, în cauză fiind deschis un dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere fără permis.

***

Îndemnăm toți participanții la trafic să circule cu prudență și să respecte regimul legal de viteză. Respectarea regulilor de circulație poate preveni producerea unor evenimente rutiere grave, întrucât neatenția, chiar și pentru o secundă, poate avea consecințe ireversibile.

COMPARTIMENTUL RELAȚII PUBLICE

Afisari: 46

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.