logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Constanța

REȚINUT PENTRU ÎNȘELÃCIUNE

Urmare a cercetărilor într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în formă continuată, polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economico - Financiară, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia, au pus în aplicare, în cursul zilei de ieri, 19 mai a.c., trei mandate de percheziție domiciliară, în județul Galați.

Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că, în perioada martie 2023 -februarie 2026, un bărbat, de 28 de ani, s-ar fi recomandat cu identitate falsă și calități mincinoase de reprezentant în cadrul a două societăți comerciale.

Acesta ar fi indus în eroare o societate comercială și trei persoane fizice, prin determinarea acestora de a achita sume de bani în diferite conturi bancare, cu scopul de a achiziționa containere metalice la comandă.

La locațiile unde s-au efectuat perchezițiile au fost identificate și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, mai multe bunuri cu valoare probatorie.

În urma administrării probatoriului în cauză, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.

Astăzi, acesta urmează a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia, pentru dispunerea măsurilor legale care se impun.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Galați și al jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Galați.

REȚINUT PENTRU LOVIRE, AMENINȚARE ȘI VIOLARE DE DOMICILIU

Urmare a cercetărilor într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe, amenințare și violare de domiciliu, polițiști din cadrul Poliției municipiului Medgidia - Postul de Poliție Castelu, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia, au reținut un bărbat, de 29 de ani, suspectat de comiterea faptelor.

Astfel, la data de 19 mai a.c., în jurul orei 6.20, polițiști din cadrul Poliției municipiului Medgidia au fost sesizați cu privire la faptul că, pe fondul unui conflict anterior, un bărbat ar fi pătruns, fără drept, în interiorul curții unui imobil, având asupra sa un obiect tăietor, unde ar fi amenințat și agresat fizic mai multe persoane ce se aflau în interior.

Conform prevederilor legale, au fost întocmite formulare de evaluare a riscului, rezultatul fiind negativ, motiv pentru care au fost înmânate 3 cereri, pentru 3 bărbați, pentru adresarea către instanța de judecată în vederea emiterii unui ordin de protecție.

În urma administrării probatoriului în cauză, în cursul zilei de ieri, 19 mai a.c., procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia a dispus reținerea, pentru 24 de ore, bărbatul fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.

Astăzi, acesta urmează a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia, pentru dispunerea măsurilor legale care se impun.

Afisari: 50

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.