Comunicat de presă - Filarmonica de Stat Târgu Mureș
Horia Mihail și Pianiști compozitori în Turneul Național Pianul Călător -16, în luna iunie
De șaisprezece ani, proiectul avându-l în centru pe pianistul Horia Mihail, și-a construit o poveste în fața publicului: una despre călătorii, întâlniri și muzică, traversând orașe și săli în care un pian și un pianist devin, pentru câteva ore, centrul unei trăiri comune.
Tema aleasă pentru acest an - Pianiști compozitori - invită publicul să descopere patru figuri care au modelat repertoriul pianului de-a lungul secolelor: Mozart, Beethoven, Schumann și Chopin. Alegerea lor nu este întâmplătoare, fiecare dintre acești compozitori a redefinit relația cu pianul, deschizând drumuri noi în scriitura și expresivitatea instrumentului. Toți au fost în același timp interpreți și creatori, iar această dublă identitate a lăsat urme vizibile în felul în care instrumentul respiră prin muzica lor.
'M-a interesat întotdeauna felul în care compozitorul, atunci când e și pianist, își construiește arhitectura sonoră a lucrării', spune Horia Mihail. Artistul adaugă: 'Mozart, Beethoven, Chopin și Schumann sunt patru exemple care arată foarte clar cât de diferit poate vorbi același instrument în funcție de temperamentul celui care îl atinge. Mi-am dorit ca această ediție să fie și o invitație la a observa aceste nuanțe.'
Ca în fiecare an, Pianul Călător își asumă rolul de a scoate muzica clasică din rutina marilor centre culturale și de a o aduce în fața unor comunități diverse, acolo unde publicul o așteaptă cu nerăbdare, uneori descoperind-o pentru prima dată.
Ceea ce a început în 2011 ca un omagiu adus patrimoniului muzical al României a depășit între timp granițe și oceane. Sub brandul Pianul Călător, Horia Mihail și-a adus arta pe scenele lumii, de la centrele culturale din Paris și Buenos Aires până la emblematice săli de concert din New York sau Tokyo.
Această extindere internațională reflectă spiritul universal al muzicii, demonstrând că drumul pianului nu cunoaște granițe.
PROGRAM:
Mozart - Sonata nr. 9 în Re major, K. 311
Beethoven - Sonata pentru pian No. 14 în do diez minor, Op. 27 nr. 2 'Sonata Lunii'
Schumann - Kinderszenen op. 11
Chopin - Balada a IV-a în fa minor op. 52
ITINERARIU:
4 iunie, ora 19:00 - Râmnicu Vâlcea, Sala Filarmonicii
5 iunie, ora 19:00 - Pitești, Sala Filarmonicii
16 iunie, ora 19:00 - Iași, Palatul Culturii
17 iunie, ora 19:00 - Roman, Casa de cultură
18 iunie, ora 19:00 - Galați, Teatrul Nae Leonard
22 iunie, ora 19:00 - Brașov, Sala Patria
24 iunie, ora 19:00 - Palatul Culturii, Târgu Mureș
25 iunie, ora 19:00 - Deva, Sala Pro Arte
27 iunie, ora 19:00 - Bistrița, Palatul culturii
29 iunie, ora 19:00 - București, Ateneul Român
Horia Mihail, cu o carieră impresionantă ce include peste 1000 de concerte cu majoritatea orchestrelor simfonice din România și apariții internaționale de anvergură, continuă să fie o forță în promovarea muzicii clasice în România, atât prin acest proiect, cât și prin colaborările sale cu multe alte instituții culturale.
În contextul acestui proiect, din 2011, Horia Mihail a susținut peste 250 de concerte, a vizitat zeci de orașe, fie însoțit de pianul călător, fie concertând pe instrumente locale. Acum, cele 5 piane călătoare puse la dispoziție de Radio România de-a lungul timpului pentur aceste proiect, sunt încredințate comunităților din Caracal, Deva, Alba Iulia, Tulcea și Roman. Fie că evoluează într-un oraș rural din România sau într-o capitală a lumii, misiunea turneului Pianul Călător pentru 2026 rămâne aceeași: ca strălucirea atemporală a marilor maeștri să continue să răsune, oraș după oraș.
Pianul Călător este un turneu Pro Contemporania din seria Turnee de poveste.
Pentru informații suplimentare, vă invităm să vizitați www.pianulcalator.ro
Facebook: https://www.facebook.com/pianulcalatorhoriamihail
INSTAGRAM: https://www.instagram.com/pianul_calator?igsh=MTllYWw5MDl1bnV3ZA%3D%3D
Filmul Pianul călător 10 ani: https://youtu.be/MDl7TDcjpdY
Proiect cofinanțat de Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România
Producător: Pro Contemporania
Un proiect cofinanțat de UCIMR
Cu sprijinul : Promenada București Mall, NEPI Rockcastle
Parteneri instituționali: Institutul Cultural Român, Universitatea Națională de Muzică din București, Centrul Național de Artă Tinerimea Română
Parteneri: The Culture Club, ACTA
Partener de mobilitate: Animawings
Sponsori: Senia, Profi, Orkla Foods, Grand Hotel Continental, Aqua Carpatica, Sense, Sante Farm, YOKKO The Fashion Store
Parteneri culturali și organizatori locali: Filarmonica George Enescu din București, Filarmonica din Râmnicu Vâlcea, Filarmonica din Pitești, Ateneul Național din Iași, Palatul Culturii din Iași, Casa de Cultură Roman, Teatrul Național de Operă și Operetă Nae Leonard Galați, Filarmonica din Brașov, Filarmonica din Târgu Mureș, Centrul Cultural Drăgan Muntean Deva, Primăria Municipiului Deva, Colegiul Național Decebal din Deva, Primăria Municipiului Bistrița, Centrul Cultural George Coșbuc din Bistrița, Palatul Culturii din Bistrița.
Parteneri media: Radio România Actualități, Radio România Regional, Radio România Cultural, Radio România Muzical, Mediatrust, Liternet, Agenția de carte, Ziarul Metropolis, RFI România, Cronicari digitali, www.demilioane.ro, Ordinea Zilei.
BIOGRAFIE
Horia Mihail
Pianistul Horia Mihail reprezintă una dintre cele mai carismatice și active figuri ale scenei muzicale românești actuale, fiind recunoscut atât pentru rafinamentul interpretativ, cât și pentru inițiativele sale vizionare care au redefinit circuitul muzicii clasice. Debutul său a avut loc la vârsta de 10 ani, în orașul natal, Brașov, interpretând un concert de Haydn sub privirea atentă a lui Radu Lupu. Această întâlnire timpurie a marcat începutul unei relații profunde, de lungă durată și a unei comuniuni artistice în care marele maestru i-a fost mentor și punct de reper spiritual. Despre arta sa interpretativă, publicația Boston Globe nota: 'Subtilitatea ritmică și articulația atmosferei și a culorii sunetului au fost de un fel pe care această muzică o primește foarte rar'.
Formarea sa artistică a atins maturitatea prin studii aprofundate în România și Statele Unite, unde a obținut prestigiosul Artist Diploma la Boston University. Parcursul său a fost definit de colaborări de elită pe scenele lumii, concertând sub bagheta unor dirijori de renume precum John Williams, Cristian Mandeal sau Emil Simon. În universul muzicii de cameră, a evoluat alături de artiști de calibru internațional, printre care violoniștii Gabriel Croitoru și Roman Totenberg, flautistul Ion Bogdan Ștefănescu, violonceliștii Nathaniel Rosen și Filip Papa, sau voci emblematice ale scenei lirice, precum mezzo-soprana Ruxandra Donose și soprana Leontina Văduva.
Cunoscut publicului larg drept pianistul călător, artistul a inițiat proiecte de o anvergură fără precedent. Până în anul 2026, turneul național Pianul Călător a depășit pragul simbolic de 15 ediții, marcând zeci de mii de kilometri parcurși pentru a duce muzica de înaltă ținută în comunități diverse. Prezența sa internațională acoperă patru continente, incluzând scene emblematice precum Carnegie Hall din New York, Kennedy Center din Washington, Salle Cortot din Paris sau Barbican Centre din Londra.
Din anul 2025, Horia Mihail își dedică experiența noilor generații de artiști în calitate de membru al catedrei de pian a Universității Naționale de Muzică din București. În acest cadru academic, completat de prestigiul carierei sale de solist concertist al Orchestrelor Radio și al Filarmonicii Brașov, este invitat frecvent să facă parte din juriile unor importante concursuri naționale și internaționale de pian. Horia Mihail rămâne un ambasador al dialogului cultural, reușind să păstreze în fiecare apariție acel echilibru rar între tehnica desăvârșită și emoția autentică.
Principalele proiectele itinerante în care artistul este implicat din 2011 până în prezent sunt 'Pianul călător', 'Duelul viorilor', alături de Liviu Prunaru și Gabriel Croitoru, 'Flautul fermecat', alături de flautistul Ion Bogdan Ștefănescu și 'Vioara lui George Enescu' , alături de Gabriel Croitoru.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.