logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Asociația pentru Promovarea Turismului din Oradea și Regiune (Visit Oradea)

Sounds of Oradea Festival - ultimele 5 zile de Early Bird
12 - 14 iunie 2026

Cea de-a cincea ediție a Festivalului Internațional Sounds of Oradea se va desfășura în perioada 12-14 iunie, aducând în fața publicului trei seri spectaculoase în decorurile emblematice ale Cetății Oradea și ale Teatrului Regina Maria.

Ediția din acest an reunește artiști de prestigiu ai scenei internaționale și propune un program divers, ce îmbină farmecul operetei vieneze, emoția muzicii de film și rafinamentul recitalului clasic de pian, consolidând statutul Oradiei ca important reper cultural al regiunii.

Sunt ultimele 5 zile de Early Bird: biletele pot fi achiziționate la prețurile actuale, 90 de lei pentru primele două seri și de la 100 de lei pentru cea de-a treia seară. Începând cu 25 mai, tarifele vor crește.

Festivalul debutează la Cetatea Oradea cu spectacolul 'O seară de operetă vieneză', o călătorie muzicală în universul rafinat și romantic al Vienei imperiale. Publicul se va bucura de arii și duete celebre interpretate de Orchestra Filarmonicii din Oradea, sub conducerea renumitului dirijor catalan David Giménez Carreras (Spania), alături de soprana Martina Zadro (Croația) și tenorul Rafal Bartminski (Polonia). Concertul promite o seară memorabilă, plină de eleganță, emoție și virtuozitate artistică.

Născut la Barcelona, David Gimenez a studiat pianul și compoziția la Conservatori del Liceu din orașul natal. Ulterior, s-a specializat în dirijat la Hochschule fur Musik din Viena, sub îndrumarea lui Karl Österreicher, și la Royal Academy of Music din Londra, cu Sir Colin Davis. Opera ocupă un loc important în activitatea artistică a maestrului Gimenez. Acesta a abordat un repertoriu amplu în teatre precum Teatro alla Scala, Opera de Stat din Viena, Royal Opera House Covent Garden, Opera din Zurich, Deutsche Oper Berlin, Theâtre des Champs-Elysees, Washington Opera, Gran Teatre del Liceu din Barcelona, Teatro Real din Madrid și Opera din Sydney.

Martina Zadro este una dintre cele mai importante soprane croato-slovene, ale cărei interpretări se remarcă printr-o prezență scenică puternică, expresivitate vocală și un pianissimo rafinat. A obținut recunoaștere internațională după câștigarea Concursurilor Internaționale de Canto 'Lucia Popp' și 'Antonin Dvorak' în anul 1999. A obținut diploma de master la Academia de Muzică din Zagreb și și-a continuat studiile la Universitatea de Muzică și Arte Performative din Graz, precum și sub îndrumarea reputatei profesoare de canto Eva Blahova și la New York, ca ultimă studentă a legendarei soprane Anna Moffo. Din 2003, este solistă principală a Operei și Baletului Teatrului Național Sloven din Ljubljana, unde interpretează constant roluri principale de soprană.

Rafal Bartminski este tenor absolvent al Facultății de Vocal și Actorie din cadrul Academiei de Muzică 'Karol Szymanowski' din Katowice, la clasa profesorului Eugeniusz Sasiadek. Din 2002, apare constant pe scena Operei Naționale Poloneze, interpretând roluri principale de tenor precum Tamino în Flautul fermecat de Mozart; Jontek în Halka (sub bagheta lui Marc Minkowski) și Stefan în Conacul bântuit, ambele de Stanislaw Moniuszko. A realizat numeroase înregistrări discografice, inclusiv Symphony No. 8 'Polish Flowers' de Weinberg, Credo și Kosmogonia de Penderecki, mise de Moniuszko, lucrări vocal-simfonice de LutosÅ‚awski, Falstaff de Verdi și alte creații importante ale repertoriului polonez și european.

Programul festivalului
Vineri, 12 iunie 2026, ora 20.30
Cetatea Oradea
O seară de operetă vieneză

Bilete: https://www.entertix.ro/events/37933/vienese-operetta-evening-12-june-2026-cetatea-oradea-oradea.html

Sâmbătă, 13 iunie 2026, ora 20.30
Cetatea Oradea
Muzica lui Morricone

Bilete:
https://www.entertix.ro/events/37935/the-music-of-morricone-13-june-2026-cetatea-oradea-oradea.html

Duminică, 14 iunie 2026, ora 20.30
Teatrul Regina Maria
Recital de pian Gabriela Montero

Bilete:
https://www.entertix.ro/events/37936/gabriela-montero-piano-recital-14-june-2026-teatrul-regina-maria-oradea.html

Concertele din prima și a doua seară vor avea loc în curtea interioară a Cetății Oradea. Accesul este general, fără locuri rezervate, iar participanții își pot alege locul în funcție de momentul sosirii la eveniment.

Sounds of Oradea Festival (SO Festival) este un eveniment conceput și organizat de către Visit Oradea (Asociația pentru promovarea turismului din Oradea și regiune) și Primăria Municipiului Oradea.

Directorul artistic al acestui festival este dirijorul catalan David Gimenez Carreras, nepotul și dirijorul celebrului tenor Jose Carreras.

Parteneri locali: Autosiena, Filarmonica de Stat Oradea, Teatrul Regina Maria.

Facebook: https://www.facebook.com/soundsoforadea
E-mail: office@visitoradea.com

Afisari: 42

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.