logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Partidul Oamenilor Tineri

POT va fi componenta pro-românească dintr-un Guvern pro-occidental

În urma consultărilor desfășurate luni, 18 mai 2026, la Palatul Cotroceni, delegația Partidul Oamenilor Tineri a transmis necesitatea unei soluții politice responsabile, capabile să asigure stabilitatea României, într-un context intern și internațional complicat.

La finalul discuțiilor cu președintele României, Anamaria Gavrilă a declarat:

'Am văzut că actuala criză a fost generată de orgolii între partidele mari. România are nevoie de stabilitate și de o guvernare care să ducă mai departe PNRR și înzestrarea armatei. Am avut o discuție constructivă cu domnul președinte Dan și rămânem deschiși oricărei soluții responsabile. POT va sprijini orice soluție echilibrată, care respectă voința celor aproape 600.000 de români care ne-au votat.

Nu am cerut ministere sau privilegii. Vom sprijini orice formulă pro-occidentală în care POT să fie componenta pro-românească. Nu ne luptăm pentru «jucării». Și nici pentru orgolii. Vrem doar drepturi și respect pentru români, proiecte pentru români, iar guvernul viitor ar trebui să aibă în componență persoane care au fost pe liste de partid și au fost alese prin vot de către români'.

Delegația POT la consultările de la Palatul Cotroceni a fost formată din:

- Anamaria Gavrilă - Deputat, Președinte POT

- Gheorghe Vela - Senator, Membru DPN POT

- Andrei Barna - Membru DPN POT

- Beniamin Moisă - Membru DPN POT

- Cristian-Alexandru Popa - Deputat, Membru DPN POT.

Echipa Comunicare & Marketing
Partidul Oamenilor Tineri

Afisari: 50

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.