logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor

TRIMITERE ÎN JUDECATÃ BRACONAJ

Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor aduce la cunoștința opiniei publice că, prin rechizitoriu a fost dispusă trimiterea în judecată într-un dosar penal preluat de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea a unui număr de 13 inculpați, pentru săvârșirea mai multor infracțiuni la regimul vânătorii, al armelor și munițiilor, precum și la regimul protecției animalelor.

Din actul de sesizare a instanței rezultă că, în perioada 2021 - 2023, pe raza fondului cinegetic nr. 38 'Lunca', gestionat de A.V.P. Tinca, dar și în zone adiacente acestuia, s-ar fi desfășurat, în mod repetat, activități de vânătoare: - fără existența unor autorizații de vânătoare eliberate în condițiile legii; - cu încălcarea condițiilor din autorizațiile legal emise (specia, numărul de exemplare, perioada, modul de desfășurare); - pe timp de noapte, cu utilizarea armelor letale în afara cadrului legal; - asupra unor specii protejate (pisică sălbatică) sau în afara perioadelor de vânătoare; - folosind câini pentru atacarea și schingiuirea vânatului, în perimetre închise.

În funcție de contribuția fiecărui inculpat și de numărul actelor materiale, în cauză s-au reținut, în diverse forme de participație (autorat, complicitate) și de pluralitate (formă continuată), următoarele infracțiuni:
- braconaj, în formă simplă și continuată,
- uz de armă letală fără drept, în formă simplă și continuată,
- nerespectarea regimului armelor și munițiilor (inclusiv deținerea fără drept de arme și muniții),
- uciderea, rănirea sau schingiuirea animalelor, cu intenție, fără drept, în formă simplă și continuată,
- complicitate la braconaj și la uz de armă letală fără drept

Potrivit rechizitoriului, o parte dintre inculpați sunt vânători autorizați sau paznici de vânătoare, iar comportamentul lor este cu atât mai grav cu cât, cunoscând în detaliu regimul juridic al vânătorii, ar fi încălcat, în mod sistematic, aceste reguli.

Din probatoriu rezultă că, în numeroase situații: - inculpații anunțau, prin aplicația WhatsApp, persoana care reprezenta gestionarul fondului (inculpatul S ) cu privire la intenția de a 'intra în teren', de a 'merge în observator' sau 'pe Belfir / pe Criș'; - în intervalul indicat de aceștia, telefoanele utilizate erau localizate, prin datele de celulă, pe raza fondului cinegetic nr. 38 'Lunca' (celulele Tinca, Belfir, Girișu Negru, Gurbediu, zonele de acces pe fond); - după încheierea ieșirilor, inculpații transmiteau mesaje de tipul 'Am ieșit din teren' / 'Am ieșit' / 'Noi am ieșit din teren', însoțite, în numeroase cazuri, de fotografii și filmări cu vânatul doborât (căprior, mistreț, fazan, vulpe, șacal, iepure, rață sălbatică, pisică sălbatică), cu animale domestice ucise (câini) sau cu animale rănite și schingiute; - reprezentantul gestionarului fondului primea aceste mesaje în timp real, răspunzând, de cele mai multe ori, prin formule de validare ('OK', 'Bravo', 'Felicitări') fără a cere prezentarea autorizațiilor sau a sesiza vreo neregulă, ceea ce a fost apreciat drept complicitate morală la braconaj și la uz de armă letală fără drept.

Potrivit actului de sesizare, în urma activităților de braconaj au fost recoltate, fără drept, sau ucise/rănite, animale din mai multe specii: - specii de interes cinegetic (căprior, mistreț, cerb comun, fazan, iepure, vulpe, bursuc, rață sălbatică etc.); - specii strict protejate (pisică sălbatică); - animale domestice (în special câini), împușcate ori folosite pentru atacarea și schingiuirea vânatului.

Garda Forestieră s-a constituit parte civilă împotriva mai multor inculpați, solicitând despăgubiri reprezentând contravaloarea exemplarelor cinegetice împușcate ilegal, conform valorilor de înlocuire prevăzute de legislația în vigoare.

Prejudiciul total estimat în cauză se ridică la suma de peste 90 de mii euro. Rechizitoriul a fost înaintat Judecătoriei Salonta, instanță competentă să judece cauza în primă instanță.

Facem precizarea că trimiterea în judecată reprezintă etapa de sesizare a instanței, iar pe întreg parcursul procesului penal inculpații beneficiază de prezumția de nevinovăție, până la pronunțarea unei hotărâri definitive.

COMPARTIMENTUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE AL PARCHETULUI DE PE LANGÃ TRIBUNALUL BIHOR

Afisari: 45

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.