Comunicat de presă - Deputat Ramona Ioana Bruynseels (AUR)
Ramona Ioana Bruynseels (AUR Cluj) demarează o analiză a centrelor de vârstnici: 'Statul este depășit, iar cererea de locuri în centrele de specialitate este deja imensă'
Deputata AUR de Cluj, Ramona Ioana Bruynseels, a început o serie de vizite de documentare în centrele de îngrijire din județ, prima oprire fiind la Centrul 'Sfânta Maria' din Cluj-Napoca. Această inițiativă are ca scop evaluarea directă a capacității sistemului de a gestiona valul de îmbătrânire a populației și nevoile specifice ale seniorilor.
Cererea de cazare în centrele pentru vârstnici este uriașă încă de acum, iar situația va deveni critică peste 5 ani, pe măsură ce numărul celor care suferă de boli precum demența sau Alzheimer va crește vertiginos. În acest context, deputata a tras un semnal de alarmă dur: România a pierdut deja lupta cu declinul demografic, iar sistemul actual de asistență este complet nepregătit pentru ceea ce urmează.
'Sunt efectiv siderată că la nivelul statului român nimeni nu are o viziune și nu vine cu un plan concret pentru criza care ne va lovi precum un fulger. Lupta cu declinul demografic este pierdută în momentul acesta în România. Este evident că statul este depășit, nici nu știe și nici nu are fondurile necesare. Trebuie să vedem exact ce se întâmplă în prezent în căminele pentru vârstnici, să luăm în calcul construcția de noi centre, dar și încurajarea parteneriatelor cu operatorii privați, pentru că cererea de locuri pentru internare este deja imensă și statul nu o poate acoperi singur', a declarat Ramona Ioana Bruynseels.
Parlamentarul de Cluj a explicat că aceste vizite reprezintă fundamentul unei strategii pe care dorește să o impună ca prioritate pe agenda Parlamentului, pentru ca familiile din România să aibă garanția unor soluții de îngrijire decente.
'Este absolută nevoie de un plan clar și de o strategie de acțiune. În perioada următoare voi iniția discuții cu toți actorii sociali din domeniu și voi vizita absolut toate centrele din județul Cluj, inclusiv operatorii privați. Trebuie să înțelegem realitatea din teren pentru a veni cu o strategie concretă, nu doar cu promisiuni pe hârtie. Trebuie să fim pregătiți să avem grijă de părinții și bunicii noștri așa cum merită, iar asta înseamnă investiții și viziune pe termen lung, începând de astăzi. Acesta este doar începutul', a conchis Ramona Ioana Bruynseels.
Biroul de presă - Deputat AUR Ramona Ioana Bruynseels
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.