Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Constanța
REȚINUȚI PENTRU FURT CALIFICAT
Urmare a cercetărilor în trei dosare penale care vizează săvârșirea infracțiunilor de furt calificat, tentativă la infracțiunea de furt și complicitate la infracțiunea de furt calificat, polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța - Serviciul Municipal de Investigații Criminale, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au reținut doi bărbați, de 54 respectiv 63 de ani, suspectați de comiterea faptelor.
Din cercetările efectuate de către polițiști a reieșit faptul că, în perioada aprilie - mai a.c., cei în cauză ar fi pătruns în interiorul a două apartamente situate în municipiul Constanța și localitatea Agigea, de unde ar fi sustras mai multe bunuri și suma de 7.000 de lei.
De asemenea, la data de 15 mai a.c., cei doi bărbați ar fi încercat să pătrundă și într-un imobil din municipiul Mangalia.
Ambii suspecți au fost depistați și conduși la audieri, iar în urma administrării probatoriului în cauză, aceștia au fost reținuți pentru 24 de ore, fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.
În cursul zilei de ieri, 16 mai a.c., bărbații au fost prezentați procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, cu propunere de sesizare a instanței de judecată, care a admis arestarea preventivă pentru 30 de zile.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.