Sfânta Mărturisitoare Blandina de la Iași - chip luminos de iubire și jertfă pentru Hristos

Cu aleasă bucurie și evlavie cinstim astăzi chipul luminos al Sfintei Mărturisitoare Blandina de la Iași, care a strălucit ca o făclie nestinsă de Înviere în noaptea cea adâncă a întunericului comunist. Această neînfricată mărturisitoare a lui Hristos ne îndeamnă, prin faptele sale cele bineplăcute lui Dumnezeu, să cultivăm în viața noastră rugăciunea neîncetată și iubirea față de Dumnezeu, de sfinți și de aproapele, sporind, astfel, faptele iubirii creștine.

1. Mărturisitoare a lui Hristos în gulagul sovietic

Drumul spre Siberia, plin de chinuri și suferințe, a fost un drum al Golgotei pe care Sfânta Blandina și-a purtat crucea. Două săptămâni a călătorit în vagoane de marfă, fără apă și mâncare suficientă, aflată sub strâmtorări și teroare. În jurul ei, multe femei istovite de chinuri își dădeau sufletul, trupurile lor fiind aruncate pe câmp. Când trenul s-a oprit în gara orașului Kazan, deținutele au fost coborâte și duse în catedrala 'Maicii Domnului' din Kazan, transformată, prin mâna celor fără de Dumnezeu, în temniță pentru deținuții politici. Acea biserică în care odinioară se slujea Sfânta Liturghie, devenise lăcaș în care mărturisitorii creștini se aduceau pe ei înșiși jertfă, asumându-și toate chinurile din dragoste de Dumnezeu.

În temnița aceea cumplită, Sfânta Blandina și celelalte deținute au fost dezbrăcate de haine și înghesuite câte 90, într-o celulă de 60 de persoane, dormind pe scânduri ude stropite cu clor, suferind în fiecare dimineață umilințe greu de imaginat. 300 de grame de pâine și o cană de apă fiartă era hrana pe care o primeau într-o zi. Însă, în această perioadă cumplită, Domnul Iisus Hristos i S-a arătat Sfintei Blandina, răstignit pe Sfânta Cruce, cu cunună de spini pe cap, spunându-i cu blândețe: 'Vezi cât sufăr și Eu pe nedrept, nevinovat!?'. Această descoperire sfântă a rămas întipărită în sufletul ei, întărind-o în timpul suferinței.

Sfânta Blandina a arătat o smerenie adâncă, săvârșind în închisoare, împreună cu verișoara ei, cele mai umilitoare lucrări, având permanent în minte cuvintele Domnului Iisus Hristos: 'Cel ce vrea să fie întâi între voi, să fie tuturor slugă' (Marcu 10, 44). Astfel, ceea ce lumea socotea umilire, mărturisitoarea lui Hristos o îmbrăca în haina smereniei celei bineplăcute lui Dumnezeu, prefăcând lucrul cel mai de jos într-o lucrare tainică a iubirii de Dumnezeu și de aproapele. Iar Dumnezeu, Care 'celor mândri le stă împotrivă, iar celor smeriți le dă har' (I Petru 5, 5), le-a răsplătit pe cele două femei cu bucuria de a sta pentru câteva clipe la aer curat și le-a dăruit șansa de a-și vedea soții, închiși la etajul al șaselea, pe care îi puteau zări printre gratii ori de câte ori ieșeau cu acea slujire anevoioasă. Astfel, această mare bucurie li s-a dăruit celor două, tocmai când împlineau lucrarea pe care alții o disprețuiau, întocmai după cum a arătat Hristos: 'cel ce se smerește pe sine va fi înălțat' (Luca 18,14).

Prin lucrarea tainică a Domnului Hristos, Sfânta Blandina a întâlnit în lagărul Orlovo-Rozovo, obștea celor 200 de maici de la Mănăstirea 'Sfântului Ioan de Kronstadt', care erau închise pentru 'propagandă religioasă'. Acolo, în pustia cea înghețată, sub gerul de -50°C, mărturisitoarele lui Hristos cântau rugăciuni pe drumurile care duceau spre câmpurile de muncă, încât până și gardienii cei împietriți la inimă nu îndrăzneau să le oprească. În acel loc, Sfânta Blandina a învățat pe de rost Acatistul Mântuitorului, al Maicii Domnului, și al Sfântului Ierarh Nicolae, transformând lagărul într-o adevărată mănăstire, în care se simțea prezența harului Duhului Sfânt.

În lagărul siberian s-a săvârșit, prin mâinile Sfintei Blandina, botezul a treizeci și cinci de prunci nebotezați din creșa lagărului. Cum preoții care mai erau în viață în lagăr erau prea înfricoșați, maicile au ajutat-o pe Sfânta Blandina să săvârșească această taină în regim de urgență, după rânduiala Bisericii, care îngăduie credinciosului, în lipsa preotului, să săvârșească botezul de necesitate în vreme de mare primejdie. Pâra femeii păgâne, șefa creșei, a ajuns la urechile comandantului lagărului, care însă, prin lucrarea minunată a lui Dumnezeu, a apărat-o pe Sfânta Blandina. Astfel, Dumnezeu a întors răutatea celor ce se împotriveau, ocrotind-o pe cea care a adus lumina lui Hristos peste pruncii nevinovați aflați în grija ateilor comuniști.

Tot în închisoare, Sfânta Blandina a primit și vestea morții soțului ei, petrecută la 27 mai 1943. Ea l-a considerat pe soțul ei, Gheorghe, un adevărat mucenic, întrucât a pătimit multe chinuri în închisoare, suferind moarte martirică. Sfânta Blandina a făgăduit că nu se va mai căsători niciodată - făgăduință pe care a păzit-o cu sfințenie până la moarte.

2. Credincioasă neînfricată în cetatea Iașilor

După cincisprezece ani de pătimire în Siberia, Sfânta Blandina a ajuns în cetatea Iașilor, mergând zilnic la Catedrala Mitropolitană din Iași spre a participa la slujbe și a sta de strajă la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva, care a devenit ocrotitoarea ei. Sfânta Blandina a strălucit prin smerenia ei adâncă, spălând pardoseala catedralei, în pofida celor care o judecau că se înjosește.

A fost izgonită de fiul și de nora sa din casa acestora, trecând prin sufletul ei sabia, însă nu și-a pierdut nădejdea în Dumnezeu. În fiecare dimineață, la ora șase, când se deschideau porțile Mitropoliei, Sfânta Blandina începea să curețe pardoseala și să pregătească catedrala pentru sfintele slujbe. Adunase în jurul ei o mică obște de femei evlavioase care o ajutau. Aceste credincioase cinsteau cu osteneala lor toate hramurile bisericilor Iașului, iar săracilor le aduceau hrană, îmbrăcăminte și bucurie printr-un cuvânt bun.

Îndrăzneala mărturisitoare a Sfintei Blandina nu s-a stins după anii de temniță din Siberia, ci, dimpotrivă, s-a aprins cu putere și după aceea. Cu asprime l-a mustrat pe propriul ei fiu, Vladislav, atunci când a aflat că în postul important pe care îl ocupa acesta săvârșea nedreptăți asupra subalternilor săi. Mulți oameni necăjiți veneau la dânsa și se plângeau de asprimea lui, iar sfânta, cu inimă de mamă duhovnicească pentru toți cei asupriți, s-a înscris în audiență la fiul ei și, intrând în biroul lui, a rostit:
'Nu pentru mine sunt aici, ci pentru subalternii tăi, care în fiecare zi vin la mine și se plâng pentru nedreptățile pe care le faci. Să știi că lacrimile lor fac zid între tine și Dumnezeu și, când Dumnezeu Își va întoarce fața de la tine, va fi vai și amar. Ai grijă, nu mai face nedreptăți și oprește lacrimile supușilor tăi'. Acel zid nevăzut, despre care a vorbit Sfânta Blandina, s-a ridicat curând cu adevărat, iar Vladislav s-a îmbolnăvit și era în primejdie să își piardă locul de muncă, până când, prin rugăciunile mamei sale, s-a vindecat și a fost transferat la București, continuându-și activitatea.

3. Mare rugătoare către Dumnezeu

Cea mai luminoasă și cea mai roditoare lucrare a vieții Sfintei Blandina a fost rugăciunea neîncetată, prin care sufletul ei s-a unit cu Dumnezeu. Fiind mare lipsa cărților de rugăciune în perioada comunistă, Sfânta Blandina a făcut din transcrierea Acatistelor o adevărată ascultare specifică mai degrabă monahilor decât mirenilor. Cu mâna sa trudită, ea copia ceasuri întregi Acatiste pe care le dăruia apoi bisericilor lipsite de astfel de cărți, ca preoții să le poată citi spre mângâierea credincioșilor. Atunci când Acatistul unui sfânt nu se găsea în limba română, ea îl traducea din cărțile vechi rusești pe care le mai avea de la părinții ei. În acest fel, lucrarea ei a adus mare folos prin răspândirea cărților de rugăciuni.
Maica Domnului, Sfânta Cuvioasă Parascheva și Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou au fost ocrotitorii Sfintei Blandina, iar prin mijlocirile lor s-au săvârșit în viața ei nenumărate minuni. Când a sosit la unchiul ei preot în Arad, mâna stângă i-a fost cuprinsă de o durere cumplită care nu o lăsa să lucreze.

Rugându-se lui Dumnezeu să-i dăruiască vindecare, într-o noapte a simțit cum cineva îi mângâie mâna bolnavă, iar întrebând cine era, a primit răspunsul: 'Eu sunt Sfântul Dimitrie din București'. Din acel ceas, durerea s-a stins. Sfânta Cuvioasă Parascheva i s-a arătat în vis spunându-i: 'Nu te îngrijora, eu voi fi cu tine', iar a doua zi, când Sfânta Blandina mergea cu coșuri grele de zarzavaturi spre gară, o căruță cu doi boi a apărut într-un mod neașteptat și i-a ușurat povara. Astfel, sfinții ocrotitori îi erau aproape ca niște prieteni adevărați, mereu gata să o ajute la cea mai mică chemare a inimii ei.

Și nepoata ei după trup, Irina, fiica fiului ei Vladislav, a fost rodul rugăciunilor stăruitoare ale Sfintei Blandina. Deoarece nora ei nu voia să o nască pe fiică, sfânta a alergat cu pomelnice la părinții slujitori în preajma raclei Sfintei Parascheva, iar Dumnezeu i-a ascultat rugăciunile și s-a născut o fetiță. Iar la întrebarea doctorului cum să o numească, mama, care era atee și nu cunoștea numele creștinești, a auzit toată noaptea o voce strigând în urechea ei: 'Irina, Irina, Irina...', și a rostit acest nume sfânt. Iar când fetița a împlinit un an și jumătate fără a fi botezată, Sfânta Blandina a primit în vis cuvântul Sfintei Cuvioase Parascheva care i-a spus că o va ocroti pe copilă. Peste o lună, a avut loc un accident de mașină din care numai Irina a ieșit nevătămată. Abia atunci, nora Sfintei Blandina a îngăduit botezul, recunoscând și ea ocrotirea minunată a Sfintei Parascheva. Astfel, prin rugăciunile Sfintei Blandina, lumina lui Hristos a străbătut și în casa fiului ei necredincios, ajungând până la fetița nevinovată care a primit botezul.

În anul 1967, Sfânta Blandina a fost diagnosticată cu cancer, însă, prin rugăciune, s-a vindecat în două luni. Mai târziu, în anul 1969, s-a îmbolnăvit din nou, având dureri mari. Radiografiile au arătat cancer la rinichi, iar doctorul, vechi coleg de liceu, a operat-o și, prin lucrarea lui Dumnezeu, nu a găsit cancer, ci o piatră mare la rinichi care a fost înlăturată.

În anul 1968, Sfânta Blandina a fost înștiințată despre clipa trecerii sale din această viață. Deoarece dorea să moară de cancer, socotind acea boală drept moarte mucenicească pentru cel ce poate îndura durerile, Dumnezeu i-a împlinit și această dorință a sufletului ei. A cerut, totodată, să treacă la cele veșnice între Sfintele Paști și Înălțarea Domnului, ca să i se cânte 'Hristos a înviat!', iar Dumnezeu i-a împlinit rugăciunea. A trecut la Domnul la 24 mai 1971, iar la 26 mai, ziua Înălțării Domnului, a fost înmormântată, în vreme ce psalții Mitropoliei din Iași și cei paisprezece preoți slujitori cântau cu glas mare troparul Învierii.

Canonizarea Sfintei Mărturisitoare Blandina de la Iași, alături de celelalte 15 sfinte femei românce, în anul 2025, arată lucrarea plină de har a lui Dumnezeu în mijlocul poporului român. Din rândul acestui popor s-au ridicat cele 16 sfinte femei, adevărate mame spirituale ale neamului, care, prin viețile lor sfinte, au devenit modele vii de trăire creștină și călăuze duhovnicești spre Hristos pentru toți credincioșii.

Astăzi, 17 mai 2026, la momentul binecuvântat al proclamării locale a canonizării Sfintei Mărturisitoare Blandina de la Iași, exprimăm aprecierea și prețuirea noastră față de ierarhii, clericii și credincioșii care, cu multă evlavie, au venit să o cinstească pe această mare rugătoare către Dumnezeu.

Ne rugăm Sfintei Mărturisitoare Blandina de la Iași ca, împreună cu Preasfânta Născătoare de Dumnezeu și cu toți sfinții, să mijlocească înaintea Preasfintei Treimi să le dăruiască tuturor sănătate și mântuire, pace și bucurie, întru mulți și binecuvântați ani!

DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române