logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Fundația Cosmonaut Dumitru-Dorin Prunariu

Comunicat de Presă

Brașovul celebrează 45 de ani de la zborul lui Dorin-Dumitru Prunariu promovând excelența

Programul dedicat împlinirii a 45 de ani de la primul zbor cosmic al unui român în spațiul cosmic, desfășurat vineri 15 mai în Brașov, a debutat după debarcarea din modernul tren Leon Prunariu 2026, cu vizitarea Bisericii Negre unde, după prezentarea monumentului simbol al orașului, oaspeții au fost încântați de un mini concert de orgă.

Vizita a continuat la Rectoratul Universității Transilvania și la Academia Forțelor Aeriene aducând un omagiu cercetării aero-spațiale și oferind un prilej de meditație asupra viitorului noilor generații.

Întâlnirea cu studenții și cadrele didactice găzduită de Rectoratul Universității Transilvania nu a reprezentat doar o amintire a semnificației istorice și științifice a misiunii Soiuz 40 ci și o invitație la reflecție și la acțiune. Dumitru-Dorin Prunariu a atras atenția în cuvântul său asupra responsabilității pe care trebuie să o avem în explorarea spațiului. Acesta a subliniat: 'Omenirea se pregătește să revină pe Lună, nu doar pentru câteva zile, ci cu perspectiva unei prezențe durabile. Se discută tot mai serios despre baze lunare, despre utilizarea resurselor extraterestre, despre misiuni spre Marte, despre turism spațial, despre industrie orbitală, despre protecția Pământului împotriva asteroizilor periculoși și despre folosirea pașnică și responsabilă a spațiului cosmic.' Specialiștii și astronauții invitați de cosmonautul român au răspuns pe larg întrebărilor participanților ce au vizat perspectivele activității spațiale.

Programul zilei a continuat la Academia Forțelor Aeriene 'Henri Coandă', unde a fost inaugurat un amfiteatru ce poartă numele cosmonautului român. În cadrul întâlnirii dintre delegația internațională, cadrele didactice și studenții militari, momentul istoric a căpătat valențele unei porți deschise spre viitor. Mesajul transmis studenților militari de gral. lt. (ret) Dumitru Dorin Prunariu a fost unul de încurajare a excelenței: 'Viitorul României în aer și în spațiu va depinde de calitatea oamenilor pe care îi formăm astăzi. De curajul lor de a visa, de seriozitatea cu care se pregătesc și de capacitatea instituțiilor noastre de a le oferi direcție, încredere și șanse reale. Să facem astfel încât acest amfiteatru să nu fie doar un loc care poartă un nume, ci un loc care inspiră destine.'

Seara, înainte de îmbarcarea în tren, oaspeții și Dumitru Dorin Prunariu au fost onorați de oficialitățile municipiului Brașov, cu o cină festivă oferită de dl. George Scripcaru, inimosul primar al urbei.

Agenda aniversară continuă sâmbătă, 16 mai, cu o vizită la Infrastructura paneuropeană de cercetare distribuită ELI-Extreme Light Infrastructure de la Măgurele, la ora 11.00. La amiază, oaspeții străini vor vizita Muzeul Militar Național Ferdinand I, unde, la ora 15.30, vor vernisa o expoziție cu tema Primul zbor cosmic al unui român în spațiu. Accesul presei este liber.

Reamintim jurnaliștilor că toate materialele informative, declarațiile și resursele multimedia pot fi descărcate în timp real de la următoarea adresă oficială:
https://drive.google.com/drive/folders/1x4JMz5jJxNoyKL4dnZ0kL0hdudHyRvB0

Biroul de Presă

Afisari: 1

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.