Comunicat de presă - Inspectoratul Teritorial de Muncă Sibiu
În perioada 04.05 - 08.05.2026, Inspectoratul Teritorial de Muncă Sibiu a desfășurat, la nivelul județului Sibiu, o campanie națională pentru identificarea și combaterea muncii nedeclarate, precum și pentru verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale privind securitatea și sănătatea în muncă de către angajatorii care își desfășoară activitatea în domeniile colectării deșeurilor nepericuloase, recuperării materialelor reciclabile și altor activități de eliminare a deșeurilor.
Având în vedere specificul activităților desfășurate în aceste domenii, inspectorii de muncă au urmărit atât respectarea legislației în domeniul relațiilor de muncă, cât și a normelor privind securitatea și sănătatea în muncă.
În cadrul controalelor efectuate, au fost verificate următoarele aspecte: respectarea prevederilor legale privind relațiile de muncă; încheierea și transmiterea în termen legal a contractelor individuale de muncă în registrul general de evidență a salariaților; evidența timpului de muncă și a muncii suplimentare; acordarea repausului săptămânal și a drepturilor salariale; organizarea și desfășurarea instruirii în domeniul securității și sănătății în muncă; evaluarea riscurilor profesionale și aplicarea măsurilor de prevenire și protecție; verificarea modului de realizare a măsurilor dispuse în urma controalelor anterioare.
Rezultatele campaniei în județul Sibiu
În cadrul campaniei, inspectorii de muncă din cadrul serviciilor Control Relații de Muncă și Securitate și Sănătate în Muncă au efectuat 19 controale la angajatori care desfășoară activități în domeniile vizate.
Ca urmare a neconformităților constatate, inspectorii de muncă au dispus măsuri obligatorii pentru remedierea deficiențelor identificate și au aplicat sancțiuni contravenționale, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
Totodată, acțiunile de control au avut și un caracter preventiv, fiind urmărită conștientizarea angajatorilor cu privire la obligațiile ce le revin în domeniul relațiilor de muncă și al securității și sănătății în muncă.
Principalele deficiențe identificate:
* neprezentarea tuturor documentelor solicitate;
* neefectuarea evaluării riscurilor privind securitatea și sănătatea în muncă;
* neadoptarea tuturor măsurilor necesare pentru protecția lucrătorilor;
* instruire necorespunzătoare a personalului;
* lipsa tematicilor actualizate și a programelor de instruire periodică pentru anul în curs;
* neîntocmirea evidenței orelor de muncă prestate de salariați, cu menționarea orei de început și de sfârșit a programului;
* nerespectarea repausului săptămânal și neacordarea sporului pentru sărbătorile legale.
'Respectarea legislației muncii și a normelor de securitate și sănătate în muncă reprezintă o obligație permanentă a angajatorilor și o condiție esențială pentru protejarea lucrătorilor. Acțiunile de control vor continua și în perioada următoare, cu accent pe prevenție, responsabilitate și conformare la prevederile legale.'- Alexander George Wolf
Compartiment Comunicare și Indicatori Statistici
Inspector șef
Alexander George WOLF
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.