Comunicat de presă - Camera de Comerț Elveția - România (CCE - R)
CCE - R a reunit la Oradea lideri din business, domeniul juridic și administrație pentru consolidarea cadrului legal al dezvoltării economice din România
Camera de Comerț Elveția - România (CCE - R), sub conducerea Președintelui Dr. Adriana Cioca, a organizat la Lotus Therm Hotel, Băile Felix, conferința de înalt nivel ' Cadrul Legal pentru Dezvoltarea României ', un eveniment strategic dedicat rolului fundamental al securității juridice, predictibilității legislative și guvernanței corporative în atragerea investițiilor și susținerea dezvoltării economice durabile a României.
Conferința a reunit executivi din domeniul juridic, administrație publică, industrie și comunicare strategică, într-un dialog esențial despre modul în care România poate deveni mai competitivă prin consolidarea fundamentelor sale legale și instituționale.
În deschiderea evenimentului, Dr. Adriana Cioca, Președintele CCE - R, a subliniat: 'Pentru companii, cadrul legal nu este doar o obligație administrativă. El devine infrastructură strategică. Este fundația pe care se construiesc investițiile, fuziunile, succesiunea antreprenorială, dezvoltarea industrială și inovarea.'
Primarul Municipiului Oradea, Florin Birta, a evidențiat rolul administrației loc ale în susținerea investițiilor și buna relație cu Ambasada Elveției, de altfel a salutat prezența companiilor elvețiene la Oradea: 'Oradea demonstrează că performanța economică vine atunci când administrația, mediul privat și infrastructura legală funcționează împreună pentru a crea un ecosistem atractiv pentru investitori.'
Conferința economică a fost moderată de avocatul Bruno Leroy, care a subliniat: 'Dincolo de reguli și proceduri, cadrul legal este ceea ce dă ritm și direcție economiei. Rolul nostru, ca lideri și profesioniști, este să transformăm complexitatea legislativă într-un avantaj competitiv pentru companii și într-un factor real de încredere pentru investitori.'
Alexandru Doroș, Notar Public, a accentuat importanța sistemului notarial în protejarea investițiilor: 'Siguranța juridică a proprietății și due diligence-ul notarial nu reprezintă simple formalități, ci instrumente esențiale de protecție strategică pentru investitori și pentru sănătatea pieței.'
Oana Căpățînă, Partner, Neagu Căpățînă SPRL, a atras atenția asupra necesității reformelor continue: 'Într-un climat economic tot mai complex, companiile care investesc în structuri juridice solide, compliance și transparență vor fi cele care vor construi valoare sustenabilă și reziliență.'
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.