Comunicat de presă - Uniunea Salvați România
Proiect USR pentru a combate mai eficient comerțul cu lucrări de licență, disertație sau doctorat
Vânzarea de lucrări de licență, disertație sau doctorat 'la cheie' a luat amploare în mediul online, fie că vorbim de site-uri dedicate și anunțuri de mică publicitate, fie de comunități pe rețelele de socializare.
Pentru ca fenomenul să fie combătut mai eficient, deputatul USR Adrian Echert a depus un proiect de lege prin care organele de poliție se vor putea autosesiza sau vor putea fi sesizate de orice persoana juridică ori fizică.
'Mai puține plagiate în mediul academic și reguli clare pentru toți, cu mecanisme de sancționare la fel de clare și eficiente. Pentru a atinge acest obiectiv, trebuie însă să combatem fenomenul vânzării lucrărilor 'la cheie', fenomen care a luat tot mai mult amploare, după cum ne arată o simplă căutare pe internet. Or, dacă lăsăm posibilitatea de sesizare doar la universități, cum este acum, este inevitabil ca multe astfel de cazuri să rămână fără consecințe. Trebuie schimbat mecanismul de sesizare și exact asta propun prin inițiativa depusă', declară deputatul USR Adrian Echert.
Actuala formă a Legii învățământului superior (nr. 199/2023) prevede amenzi considerabile, de până la 200.000 lei, atât pentru vânzarea, cât și pentru cumpărarea de lucrări științifice, referate, proiecte, lucrări de absolvire, de licență, de diplomă, de disertație sau de doctorat, atunci când acestea sunt destinate promovării unor evaluări ori susținerii examenelor de finalizare a studiilor.
Totuși, pentru constatarea contravenției și aplicarea amenzilor, angajații MAI au nevoie de 'solicitarea motivată a instituției de învățământ superior', ceea ce limitează, în mod evident, posibilitățile de sancționare și combatere a fenomenului. În acest context, s-au înmulțit site-urile specializate care promit lucrări gata în doar câteva zile și pe diferite specializări, dar și anunțurile de vânzare pe rețelele sociale.
Pentru rezolvarea situației, proiectul USR propune completarea legii în sensul introducerii posibilității ca organele de poliție să se autosesizeze, respectiv să fie sesizate de orice persoană juridică sau fizică.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.