logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului

SAALG solicită demisia/demiterea vicepremierului Oana-Clara Gheorghiu și a ministrului Ambrozie-Irineu Darău. Guvernul României nu poate deveni talcioc

Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului solicită public demisia de onoare sau, în lipsa acesteia, demiterea imediată a vicepremierului Oana-Clara Gheorghiu și a ministrului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Ambrozie-Irineu Darău, ca urmare a informațiilor apărute în spațiul public privind întâlniri, corespondențe și demersuri instituționale legate de grupul german Schwarz/Schwarz Digits, în raport cu instituții ale statului român, inclusiv ADR și STS.

Explicațiile potrivit cărora demersul ar fi fost unul 'exploratoriu' nu sunt suficiente. În administrația publică, aparența contează. Funcția de viceprim-ministru și cea de ministru nu pot fi folosite pentru a deschide uși instituționale unor operatori economici privați, indiferent cât de mare, respectabilă sau strategică este compania respectivă. Guvernul României nu este agenție de business development. Palatul Victoria nu este showroom, iar vicepremierii și miniștrii nu sunt agenți comerciali pentru companii private.

Înainte de a demisiona sau a fi demiși, solicităm public celor doi să facă dovada că au declarat, în RUTI, toate întâlnirile, discuțiile și contactele instituționale avute cu reprezentanții grupului Schwarz sau cu entități interesate de decizii publice în materia digitalizării, cloud, infrastructurii digitale, securității cibernetice ori achizițiilor publice? Dacă da, solicităm indicarea publică a înregistrărilor RUTI, cu data, participanții, scopul întâlnirilor, temele discutate și concluziile aferente. Dacă nu, de ce nu au fost declarate?

RUTI nu este un mecanism facultativ, lăsat la aprecierea demnitarului, ci o obligație legală de transparență. Prin Legea nr. 49/2025, în Codul administrativ au fost introduse norme de etică și conduită pentru membrii Guvernului și pentru demnitarii administrației centrale, tocmai pentru consolidarea integrității și transparentizarea relației cu persoane sau entități care pot urmări influențarea deciziei publice. În acest sens, art. 47^11 din Codul administrativ obligă membrii Guvernului să se înregistreze în RUTI și să publice întâlnirile oficiale cu persoane terțe, de regulă cu cel puțin două zile înainte, iar întâlnirile neplanificate în termen de două zile de la desfășurare, cu indicarea participanților, datei, locului, scopului, temelor discutate și concluziilor.

Așadar, problema nu este doar juridică, ci și morală. Membrii Guvernului nu au doar obligația formală de a nu încălca legea, ci și obligația politică și morală de a evita orice aparență de favorizare, intermediere, presiune sau acces preferențial. Codul de conduită al membrilor Guvernului, Jalonul 432 din PNRR, a fost introdus pentru a evita exact asemenea situații, adică întâlniri, contacte cu entități private interesate de decizii publice și folosirea autorității funcției pentru deschiderea unor culoare instituționale.

Dacă tocmai cei care vorbesc despre digitalizare, transparență, reformă și integritate nu publică integral interacțiunile relevante cu actorii privați interesați de decizii publice, atunci RUTI devine doar încă un jalon bifat pentru Bruxelles și ignorat la București.

O circumstanță suplimentară, care trebuie lămurită public, privește chiar conducerea actuală a ADR. Aurel-Cătălin Giulescu, actualul președinte al Autorității pentru Digitalizarea României, a fost anterior consilier de stat în aparatul propriu de lucru al viceprim-ministrului Oana-Clara Gheorghiu, funcție din care a fost eliberat odată cu numirea sa la conducerea ADR. Presa a relatat, de asemenea, că propunerea pentru schimbarea fostei conduceri ADR și numirea noii conduceri a fost asumată de ministrul Irineu Darău împreună cu vicepremierul Oana-Clara Gheorghiu.

Când un om din aparatul vicepremierului ajunge, după întâlniri cu un grup privat interesat de digitalizarea statului, la conducerea instituției care gestionează digitalizarea României, Guvernul nu mai poate cere publicului să creadă în simple coincidențe administrative.

După episodul în care opinia publică a fost pusă în fața încercării de normalizare a așa-numitei 'șpăgi de supraviețuire', Guvernul României pare să intre într-o nouă zonă de compromis moral: întâlniri cu firme private, e-mailuri instituționale în favoarea unor interese private și suspiciunea că Palatul Victoria devine un piață de desfacere.

SAALG atrage atenția că acest episod nu poate fi separat de suspiciunile și controversele mai largi privind marile programe publice, inclusiv SAFE. România are alocate peste 16,6 miliarde euro prin Instrumentul 'Acțiunea pentru securitatea Europei', iar accesarea este coordonată de Guvernul României prin Cancelaria Prim-ministrului. În același timp, presa a relatat că șase dintre cele 15 contracte din SAFE ar merge către gigantul german Rheinmetall.

Nu susținem că orice contract cu o companie germană este nelegitim. Nu acesta este sensul solicitării noastre. Totuși, atunci când, în același timp, apar informații despre contacte guvernamentale cu grupuri germane private, e-mailuri transmise către instituții românești, întâlniri insuficient explicate și programe de miliarde în care o parte semnificativă a banilor pare să se ducă spre aceeași zonă economică, Guvernul are obligația de a răspunde cu celeritate: totul este pentru România sau totul este pentru acea zonă de interese?

România are nevoie de investiții, tehnologie, parteneriate și securitate, dar România nu are nevoie de un Guvern care funcționează pe bază de întâlniri secrete, e-mailuri de tatonare și culoare preferențiale pentru companii private. România nu trebuie să devină piață de desfacere pentru decizii luate netransparent și nu trebuie să se împrumute pe decenii pentru ca beneficiul real să plece în afara țării, în timp ce cetățenilor li se servește discursul austerității, al sacrificiului și al responsabilității bugetare.

Guvernul nu este talcioc, nu este vitrină ori salon de networking pentru companii private. Guvernul este instituția care trebuie să apere interesul public, banul public, neutralitatea administrației și egalitatea de tratament între operatorii economici.

SAALG solicită public:

1. demisia de onoare a vicepremierului Oana-Clara Gheorghiu și a ministrului Ambrozie-Irineu Darău;

2. în lipsa demisiei, demiterea acestora de către prim-ministrul interimar, pentru protejarea credibilității Guvernului;

3. publicarea tuturor e-mailurilor, notelor, agendelor, minutelor, listelor de participanți și documentelor privind întâlnirile sau corespondența instituțională cu reprezentanții grupului Schwarz/Schwarz Digits;

4. comunicarea publică a tuturor înregistrărilor RUTI aferente acestor întâlniri, cu indicarea datei publicării, participanților, scopului întâlnirii, temelor discutate și concluziilor;

5. verificarea de către Corpul de Control al Prim-ministrului a modului în care cei doi demnitari au utilizat autoritatea funcției publice în raport cu interese private;

6. publicarea tuturor întâlnirilor avute de vicepremierul Oana-Clara Gheorghiu și ministrul Irineu Darău cu entități private interesate de digitalizare, cloud, infrastructură critică, securitate cibernetică, achiziții publice, SAFE sau programe strategice.

Noni-Emil Iordache, președintele SAALG: 'Domnule prim-ministru interimar, dacă acest episod rămâne fără consecințe, mesajul transmis administrației și cetățenilor este unul devastator: angajaților li se cer sacrificii, dar demnitarilor li se tolerează orice; lucrătorilor li se cer integritate și transparență, dar membrilor Guvernului li se permite să transforme instituțiile statului în teren de prospectare pentru companii private; cetățenilor li se vorbește despre reformă, în timp ce la vârful Guvernului se practică politica ușilor deschise pentru interese preferențiale, private. Menținerea în funcție a celor doi demnitari, în lipsa unei clarificări complete, a publicării tuturor interacțiunilor și a asumării politice, reprezintă o sfidare publică.'

NOI NU suntem EI. NOI suntem administrația publică onestă.

Afisari: 1

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.