Comunicat de presă - Romanian Creative Week
Pavilionul Bucuriei remodelează centrul Iașului, la Bienala de arhitectură a Romanian Creative Week
Iașul găzduiește, până pe 24 mai 2026, una dintre intervențiile urbane ale acestei ediții Romanian Creative Week: un pavilion arhitectural amplasat în Piața Unirii, realizat în cadrul Bienalei de Arhitectură de la Iași.
Proiectul face parte din RCW 2026, desfășurat între 13 și 24 mai, în premieră sub Înaltul Patronaj al Președintelui României, și propune publicului o experiență care transformă spațiul urban într-un loc al percepției, emoției și interacțiunii directe cu arhitectura contemporană.
În fiecare an, Piața Unirii găzduiește o instalație artistică sau arhitecturală care invită publicul la dialog și reflecție. În 2026, propunerea este una arhitecturală, iar curator al acestui demers este arhitecta Eliza Yokina, una dintre vocile relevante ale arhitecturii contemporane românești.
Joy Pavilion imaginat de Eliza Yokina, parte a secțiunii Arts, powered by UniCredit Bank și realizată alături de partenerul Jidvei, este conceput ca un corp structural deschis, fără plafon, pe care publicul este invitat să îl parcurgă liber și să trăiască o experiență personală, neprescrisă. Instalația devine astfel un spațiu al emoției și al reconectării cu prezentul, în acord cu tema ediției din acest an a Romanian Creative Week: JOY (BUCURIE).
'Bucuria, frica, tristețea sunt intensități ale prezentului - manifestări directe ale vieții, interioare, care se înscriu în corp. Pavilionul se propune ca un corp spațial: un cadru definit, dar neînchis, expansiv, capabil să găzduiască apariția unei stări fără a o prescrie. Spațiul nu este construit pentru a fi parcurs în mod determinist, ci pentru a permite suspendarea obișnuințelor de percepție. În acest sens, experiența devine un exercițiu de dezvățare - o eliberare de acumulările ulterioare copilăriei - și, simultan, o recuperare a unei disponibilități primare de a simți. Arhitectura pavilionului este dinamică, 'îmbrăcându-se' periodic într-o cromatică surprinzătoare. Astfel devine o instanță distinctă a locului', explică arhitecta Eliza Yokina.
Arhitecta descrie proiectul și ca pe un exercițiu de prezență și conectare directă cu experiența imediată:
'Este vorba în acest spațiu despre prezent și despre conectarea cu prezentul, cu experiența imediată. Acest spațiu găzduiește apariția acestei stări pe care eu o propun și care poate avea mai multe valențe. Pavilionul este puternic colorat. E o structură de lemn, cu panouri lemnoase', adaugă aceasta.
Recunoscută pentru sensibilitatea cu care reinterpretează spațiul și pentru atenția acordată detaliului, Eliza Yokina este arhitect și designer, co-fondator al biroului SYAA (2006) și al Cumulus Architecture (2017). Activă în zona educației și inovării, este membru fondator și parte din board-ul Asociației De-a Arhitectura și al Asociației Române de Design și Inovație. De-a lungul carierei, a primit numeroase premii și distincții pentru proiectele sale, explorând constant relația dintre om, spațiu, identitate și poveste.
Prin acest nou pavilion din Piața Unirii, Romanian Creative Week propune publicului nu doar un obiect arhitectural, ci o invitație la introspecție, joacă senzorială și redescoperirea emoției pure în mijlocul orașului.
Despre Romanian Creative Week
Romanian Creative Week, desemnat în 2023, de EUIPO, drept cel mai mare eveniment al industriilor creative din Uniunea Europeană, este organizat de Federația Patronatelor din Industriile Creative, singura federație patronală reprezentativă la nivel național ce activează în sectorul industriilor creative. S-a înființat în Iași, în august 2011. A organizat până acum, direct sau prin patronatele membre, peste 100 de proiecte de promovare națională și internațională a industriilor creative.
Parteneri instituționali ai RCW: Primăria Municipiului Iași, Ministerul Culturii, Consiliul Județean Iași, Muzeul Național al Literaturii Române Iași, Complexul Muzeal Național Moldova Iași, Uniunea Artiștilor Plastici din România Filiala Iași, Universitatea 'Al. I. Cuza' din Iași, Universitatea Tehnică 'Gheorghe Asachi' Iași, Universitatea Națională de Arte 'George Enescu' Iași, Universitatea de Medicină și Farmacie 'Gr. T. Popa' Iași, Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca, UAD 100, Ordinul Arhitecților din România - Iași, Muzeul Municipal 'Regina Maria' Iași, Ateneul Național Iași, ARTCOR, COR, ARTEP, Aeroportul Iași, Fontis.
Parteneri: UniCredit Bank, Ploom, Pepsi, Jidvei, Audi Iasi Sandra Group, Iulius, Banca Transilvania, Raiffeisen Bank, Vodafone, Lancome, L'Oreal Professionnel, Noir, Stella Artois, Printco, Vivo, Wink, DreamByte Studio.
Parteneri media: Pro TV, Protv.ro, HotNews, Newsweek România, Agerpres, Ziarul de Iași, Europa FM, Virgin Radio, Radio HIT, Daily Magazine, AList Magazine, Investigatoria, MediaQuality, ArtHood.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.