logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava

Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava aduce la cunoștința opiniei publice următoarele:

Prin ordonanța Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava din data de 11.05.2026 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul X, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de 'tâlhărie calificată', constând în aceea că la data de 10.05.2026, în jurul orei 15:00, în timp ce se afla în mun. Suceava, a urmărit persoana vătămată în vârstă de 80 de ani, cu afecțiuni medicale și handicap locomotor, ocazie cu care, într-un moment oportun, a exercitat asupra acesteia acte de violență, trăgând de poșetă și împingând-o, reușind să îi smulgă poșeta, moment în care aceasta a căzut pe sol, suferind leziuni la nivelul capului, apoi inculpatul a fugit, fiind urmărit de patru martori, sub presiunea cărora a abandonat bunul, fără a sustrage nimic din interiorul poșetei, în urma incidentului persoana vătămată suferind leziuni ce necesită 8-9 zile de îngrijiri medicale, conform fișei de constatări preliminare, emisă de SJML Suceava.

La data de 11.05.2026, pe numele suspectului a fost luată măsura preventivă a reținerii, pentru o perioadă de 24 de ore.

La data de 11.05.2026, inculpatul a fost prezentat judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Suceava cu propunere de arestare preventivă, propunere însușită, pe numele inculpatului fiind emis mandat de arestare preventivă pentru o durată de 30 de zile.

Cercetările continuă, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt, a circumstanțelor de comitere a faptelor. Menționăm că măsurile dispuse reprezintă o etapă a procesului penal care nu înfrânge, sub nicio formă, principiul prezumției de nevinovăție.

PRIM-PROCUROR
MARIUS VASILE GHIVNICI

Afisari: 1

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.