Comunicat de presă - Parchetul de pe lângă Judecătoria Călărași
Propunere arestare preventivă - Violul săvârșit asupra unui minor
În conformitate cu dispozițiile Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, Biroul de informare și relații cu publicul al Parchetului de pe lângă Judecătoria Călărași este împuternicit să vă comunice următoarele date, pentru corecta informare a opiniei publice:
La data de 15.05.2026 Parchetul de pe lângă Judecătoria Călărași a solicitat Judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Călărași arestarea preventivă a unei persoane, pe o durată de 30 de zile. Propunerea de arestare a fost admisă.
Față de aceasta, prin ordonanța procurorului de caz din data de 15.05.2026 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă la viol săvârșit asupra unui minor, prev. de art. 32 alin. (1) rap. la 2181 alin. (2) C.pen. (persoana vătămată P.M.A.) și viol săvârșit asupra unui minor, prev. de art. 2181 alin. (2) C.pen. ( persoană vătămată P.M.C) cu plic. art. 38 alin. 1 C.pen. .
În ordonanța procurorului s-a reținut că, în cauză, există probe din care rezultă următoarea stare de fapt:
În fapt, în cursul lunii aprilie 2026, în timp ce se aflau într-o anexă a unei unități de învățământ din jud. Călărași, numitul B.D.G, în vârstă de 32 ani, profitând de imposibilitatea persoanelor vătămate de a se apăra, determinată de vârstă și constituția fizică a acestora, dar și de imposibilitatea acestora de a-și exprima voința, a încercat să întrețină un act sexual anal cu numita P.M.A., în vârstă de 10 ani, și a întreținut un act sexual anal cu numita P.M.C., în vârstă de 14 ani.
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale, reținerea și arestarea preventivă reprezintă etape și măsuri în cadrul procesului penal, conform Codului de procedură penală, care nu pot înfrânge, în nici un fel, principiul prezumției de nevinovăție.
BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII CU PUBLICUL
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.