logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Ministerul Apărării Naționale

Ministrul apărării naționale, la masa rotundă 'Strategic Dialogue Romania - Poland - Ukraine: strengthening the Eastern Flank - Industry, Deterrence, and Reconstruction'

Ministrul apărării naționale, Radu Miruță, a participat miercuri, 14 mai, la masa rotundă 'Strategic Dialogue Romania - Poland - Ukraine: strengthening the Eastern Flank - Industry, Deterrence, and Reconstruction', organizată în cadrul expoziției internaționale Black Sea Defense, Aerospace and Security (BSDA) 2026.

În cadrul discuțiilor, ministrul apărării naționale a evidențiat importanța consolidării cooperării dintre România, Polonia și Ucraina în actualul context de securitate, marcat de efectele războiului de agresiune al Federației Ruse împotriva Ucrainei.

'Securitatea Ucrainei este direct legată de securitatea întregului spațiu european, iar România sprijină cu fermitate suveranitatea, independența și integritatea teritorială a statului ucrainean', a spus Radu Miruță.

Totodată, ministrul a evidențiat rolul României și al Poloniei ca piloni de stabilitate și securitate pe Flancul Estic al NATO, precum și importanța măsurilor luate pentru consolidarea posturii de descurajare și apărare, în special prin creșterea activităților de vigilență sporită în cadrul Aliat, de la Marea Baltică, la Marea Neagră.

În cadrul discuțiilor, oficialul român a accentuat necesitatea dezvoltării cooperării în domeniul industriei de apărare, al tehnologiilor dual-use, al mobilității militare și al infrastructurii strategice, subliniind că 'descurajarea modernă presupune nu doar capabilități militare, ci și reziliență industrială, tehnologică și economică'.

Ministrul apărării naționale a prezentat, de asemenea, eforturile României privind creșterea investițiilor în apărare și dezvoltarea industriei naționale de profil, inclusiv prin valorificarea instrumentelor europene dedicate consolidării bazei industriale și tehnologice de apărare.

Biroul presă

Afisari: 1

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.