Comunicat de presă - Direcția Generală Anticorupție - Serviciul Județean Anticorupție Maramureș
Maramureș/ Polițist cercetat pentru infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție și alte infracțiuni - mandat de aducere și măsuri preventive
La data de 13.05.2026, ofițerii de poliție judiciară din cadrul Serviciului Județean Anticorupție Maramureș, în baza ordonanței de delegare emisă de procurorul competent din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș, au efectuat activități procedurale constând în ridicarea de înscrisuri de la Poliția Orașului Vișeu de Sus și punerea în executare a unui mandat de aducere la sediul unității de parchet menționată, vizând un agent de poliție rutieră din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Maramureș - Poliția Orașului Vișeu de Sus.
În fapt, în dosarul penal înregistrat la unitatea de parchet sus-menționată, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu asimilat infracțiunilor de corupție (3 acte materiale), fals intelectual, uz de fals și favorizarea făptuitorului (2 acte materiale).
Din materialul probator administrat în cauză au rezultat indicii care conturează suspiciunea rezonabilă că agentul de poliție rutieră, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a întocmit un proces-verbal în cuprinsul căruia a consemnat aspecte necorespunzătoare adevărului, în vederea obținerii unei soluții de clasare pentru persoana cercetată într-un dosar penal.
De asemenea, în baza aceleiași rezoluții infracționale, acesta ar fi omis să rețină permisul de conducere al unui conducător auto implicat în producerea unui accident rutier urmat de părăsirea locului accidentului, deși a constatat săvârșirea acestei infracțiuni.
În cauză, procurorul a dispus măsura preventivă a reținerii pentru o perioadă de 24 de ore a agentului de poliție, acesta urmând a fi prezentat astăzi, 14.05.2026, Judecătoriei Baia Mare, cu propunere de arestare preventivă.
BIROUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.