Comunicat de presă - Autoritatea Electorală Permanentă
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) continuă dezbaterile privind proiectul de act normativ referitor la stabilirea unor măsuri pentru aplicarea Regulamentului (UE) 2024/900 al Parlamentului European și al Consiliului din 13 martie 2024, privind transparența și vizarea unui public-țintă în publicitatea politică.
În acest sens, grupul de lucru tehnic interinstituțional format din reprezentanți la nivel de conducere ai Consiliului Național al Audiovizualului (CNA), ai Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM), ai Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC), precum și ai Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP) s-a reunit astăzi, sub coordonarea președintelui AEP, Adrian Țuțuianu în vederea continuării procesului de analiză și armonizare a prevederilor proiectului. În cadrul acestui mecanism de lucru, fiecare instituție implicată contribuie, în funcție de domeniul său de competență, la definitivarea soluțiilor normative necesare pentru asigurarea unei aplicări unitare și eficiente a regulamentului european.
Obiectivul stabilit de participanți este finalizarea proiectului până la sfârșitul lunii mai, astfel încât acesta să fie supus dezbaterii publice, urmând ca, ulterior, să fie înaintat Parlamentului spre analiză și aprobare.
Direcția comunicare și relații publice
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.