logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Consiliul Județean Vrancea

Stația mobilă pentru Cartea Electronică de Identitate, disponibilă pentru angajații companiilor din județul Vrancea

La inițiativa președintelui Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici, Serviciul Public Comunitar Județean de Evidență a Persoanelor (SPCJEP) Vrancea pune la dispoziția marilor angajatori din județ stația mobilă pentru preluarea cererilor necesare obținerii Cărții Electronice de Identitate (CEI).

Prin această măsură, instituția urmărește facilitarea accesului angajaților la serviciile de evidență a persoanelor, eliminând necesitatea deplasărilor la ghișeele serviciilor publice comunitare locale și reducând timpul alocat formalităților administrative.

Echipele Serviciului Public Comunitar Județean de Evidență a Persoanelor Vrancea se pot deplasa direct la sediile companiilor interesate, unde vor desfășura activitățile de preluare a documentelor și a cererilor pentru emiterea Cărții Electronice de Identitate.

'Inițiativa are ca obiectiv creșterea accesibilității serviciilor publice, reducerea birocrației și sprijinirea procesului de digitalizare administrativă la nivelul județului Vrancea. Continuăm să modernizăm administrația și să aducem serviciile publice mai aproape de vrânceni' - Nicușor Halici, președintele Consiliului Județean Vrancea.

Persoanele juridice interesate de programarea stației mobile pot transmite solicitările la adresa de e-mail: contact@evpvn.ro.

Informații suplimentare pot fi obținute la numărul de telefon: 0237.230.041 sau la noul sediu al SPCJEP Vrancea din Str. Bucegi nr. 21, bl. A2.

Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea

Afisari: 1

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.