Comunicat de presă - Ambasada Republicii Azerbaidjan în România
Vicepreședintele Parlamentului Republicii Azerbaidjan (Milli Majlis), Ziyafat Asgarov, s-a întâlnit cu liderul Grupului parlamentar de prietenie cu Azerbaidjan din Parlamentul României, Marian Neacșu
La 12 mai, în cadrul unei vizite oficiale în România, vicepreședintele Parlamentului Republicii Azerbaidjan (Milli Majlis), Ziyafat Asgarov, împreună cu președintele Grupului parlamentar de prietenie cu România din cadrul Parlamentului Republicii Azerbaidjan (Milli Majlis), Azay Guliyev, au avut o întrevedere oficială la Senatul României cu membrii Grupului parlamentar de prietenie cu Azerbaidjan din Parlamentul României, condus de Marian Neacșu.
La întrevedere au participat, de asemenea, ambasadorul Republicii Azerbaidjan în România, Gudsi Osmanov, membri ai Ambasadei Republicii Azerbaidjan la București, precum și senatori și deputați membri ai Grupului parlamentar de prietenie cu Azerbaidjan.
În cadrul discuțiilor, Marian Neacșu a evocat cu satisfacție vizita efectuată în Republica Azerbaidjan în februarie 2023, în calitate de membru al delegației conduse de președintele Parlamentului României. Acesta a subliniat că cele două popoare și state sunt unite prin valori comune precum ospitalitatea și spiritul de prietenie.
Oficialul român a remarcat că vizitele reciproce realizate în ultimii ani la nivel de șefi de stat, prim-miniștri și președinți ai parlamentelor demonstrează dezvoltarea constantă și ascendentă a relațiilor bilaterale. Totodată, Marian Neacșu a apreciat faptul că funcția de președinte al Grupului parlamentar de prietenie cu Azerbaidjan din Parlamentul României este ocupată în mod constant de reprezentanți ai conducerii Parlamentului și Guvernului, considerând acest lucru drept o expresie a importanței acordate relațiilor dintre cele două state.
În contextul situației geopolitice actuale din regiune, acesta a evidențiat necesitatea dezvoltării cooperării bilaterale în domeniile transporturilor, energiei și comerțului.
Vicepreședintele Parlamentului Republicii Azerbaidjan (Milli Majlis), Ziyafat Asgarov, a declarat că în Republica Azerbaidjan există o apreciere deosebită pentru România și poporul român, subliniind caracterul tradițional de prietenie și parteneriat strategic al relațiilor dintre cele două țări.
Totodată, acesta a adresat mulțumiri Senatului României și autorităților române pentru sprijinul acordat organizării conferinței dedicate aniversării a 103 ani de la nașterea Liderului Național Heydar Aliyev, cu tema 'Rolul lui Heydar Aliyev în dezvoltarea relațiilor dintre Republica Azerbaidjan și România', precum și pentru contribuția la perpetuarea memoriei sale.
Deputatul Adrian Solomon, membru al Grupului parlamentar de prietenie, împreună cu colegul său Amet Varol, au vorbit despre vizita efectuată în 2022 în teritoriile eliberate ale Republicii Azerbaidjan. Aceștia au apreciat ritmul rapid al proiectelor de infrastructură implementate în regiune și au menționat că Aeroportul Internațional Fuzuli, construit și inaugurat într-un termen foarte scurt, poate constitui un model inclusiv pentru sectorul de profil din România.
La rândul său, Azay Guliyev a subliniat importanța dezvoltării relațiilor interparlamentare, a extinderii cooperării dintre grupurile de prietenie pe plan internațional și a consolidării colaborării reciproce.
În cadrul întrevederii, Marian Neacșu a reafirmat sprijinul deplin pentru dezvoltarea relațiilor româno-azerbaidjene, atât la nivel parlamentar, cât și în cadrul Partidului Social Democrat.
De asemenea, în data de 12 mai, delegația condusă de vicepreședintele Parlamentului Republicii Azerbaidjan (Milli Majlis), Ziyafat Asgarov, a vizitat bustul Liderului Național Heydar Aliyev din Parcul Tei din București. Cu această ocazie, memoria acestuia a fost comemorată prin depuneri de flori și momente de reculegere.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.