Sprijin național pentru copiii cu dizabilități, nu ajutor acordat după posibilitățile fiecărei primării

Am depus în Parlament inițiativa legislativă prin care propun acordarea unui sprijin financiar anual, în valoare de 500 de lei, pentru fiecare copil încadrat într-un grad de handicap, astfel încât acest ajutor să devină o garanție națională, acordată automat, fără cereri suplimentare și fără drumuri în plus pentru părinți. Sprijinul nu trebuie să mai depindă de localitatea în care trăiește copilul, de bugetul unei primării sau de deciziile schimbătoare ale unei administrații locale.

Această inițiativă vine într-un moment dificil pentru România, după o perioadă marcată de măsuri de austeritate, tăieri, amânări și o presiune tot mai mare pusă pe oameni. Guvernul Bolojan, demis între timp prin moțiune de cenzură, a demonstrat cât de periculos este ca soluțiile bugetare să fie căutate mereu în zona celor care duc deja cele mai grele poveri. Nu putem vorbi despre responsabilitate bugetară în timp ce statul lasă familiile cu copii cu dizabilități să se descurce singure sau să depindă de norocul de a trăi într-o localitate care își mai permite să ofere sprijin suplimentar.

Astăzi, în România, există copii cu dizabilități care beneficiază, în anumite localități, de forme suplimentare de ajutor, în timp ce alți copii aflați în aceeași situație nu primesc nimic în plus. Nu pentru că nevoile lor ar fi mai mici, ci pentru că trăiesc într-un județ sau într-o comună unde bugetul local nu permite asemenea măsuri ori unde administrația locală nu le-a considerat o prioritate. Această diferență este profund nedreaptă. Protecția unui copil cu dizabilități nu trebuie să depindă de adresa familiei, de culoarea politică a unei administrații sau de puterea financiară a unei primării.

Prin proiectul depus, propun ca sprijinul financiar anual să fie acordat tuturor copiilor încadrați într-un grad de handicap, indiferent de venitul familiei, de localitatea în care locuiesc sau de existența unor ajutoare locale. Beneficiarii vor fi identificați automat, pe baza certificatelor de încadrare în grad de handicap aflate deja în evidențele Direcțiilor Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului, iar plata va fi realizată prin structurile existente ale Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială. Fără instituții noi, fără birocrație inutilă și fără alte documente puse pe umerii părinților.

Am gândit această inițiativă ca pe o măsură simplă, clară și ușor de aplicat, pentru că familiile care îngrijesc copii cu dizabilități au deja suficiente drumuri de făcut, suficiente hârtii de depus și suficiente cheltuieli de suportat. Vorbim despre costuri permanente pentru tratamente, terapii, recuperare, transport, îngrijire și adaptare. Statul nu trebuie să le mai ceară încă o cerere, încă o dovadă și încă un drum pentru un drept care poate fi acordat direct, pe baza datelor pe care instituțiile publice le dețin deja.

La sfârșitul anului 2025, în România erau înregistrați peste 85.000 de copii cu dizabilități, iar impactul bugetar estimat al acestei măsuri este de aproximativ 42,8 milioane de lei anual, o sumă clară, predictibilă și rezonabilă pentru bugetul de stat, dar importantă pentru familiile care se confruntă zi de zi cu nevoi reale, repetate și costisitoare. Atunci când statul găsește resurse pentru tot felul de cheltuieli discutabile, trebuie să găsească resurse și pentru copiii care au nevoie de protecție reală.

Această inițiativă nu pretinde că rezolvă toate problemele copiilor cu dizabilități și ale familiilor lor, dar reprezintă un pas necesar spre mai multă egalitate, predictibilitate și respect. Un copil cu dizabilități dintr-un județ sărac nu trebuie să fie mai puțin sprijinit decât un copil aflat în aceeași situație într-o localitate mai bogată, iar familia lui nu trebuie să fie pedepsită pentru că trăiește într-o zonă unde administrația locală nu are bani sau nu are voința de a acorda un ajutor suplimentar.

Consider că statul român are obligația să ofere o minimă garanție națională pentru acești copii, mai ales după o perioadă în care s-a vorbit prea mult despre tăieri și prea puțin despre protecția celor vulnerabili. Responsabilitatea bugetară nu înseamnă să reduci sprijinul pentru cei care nu se pot apăra, ci să așezi cheltuielile publice în ordinea corectă a priorităților. Iar copiii cu dizabilități trebuie să fie o prioritate, nu o anexă a politicilor sociale.

Un copil cu dizabilități nu trebuie să primească mai puțin doar pentru că s-a născut sau trăiește într-o localitate cu buget redus. Prin această inițiativă, sprijinul financiar nu mai rămâne la mâna deciziilor locale, ci devine o garanție națională, acordată automat, fără cereri și fără drumuri în plus pentru părinți.

Deputat de Vaslui
Raisa Enachi

12 mai 2026