Comunicat de presă - Inspectoratul General pentru Situații de Urgență
Bilanțul salvatorilor în ultimele 24 de ore
Pe parcursul zilei de ieri, pompierii militari au acționat pentru gestionarea tuturor solicitărilor de sprijin venite din partea populației. Astfel, echipajele operative au intervenit prompt în peste 1.700 de situații de urgență înregistrate la nivel național.
În ultimele 24 de ore, intervențiile colegilor noștri s-au concentrat pe misiuni destinate protejării comunităților locale. Salvatorii au acționat rapid pentru gestionarea celor 247 de solicitări privind deblocarea unor persoane sau animale, înlăturarea efectelor fenomenelor meteorologice, descarcerarea victimelor accidentelor rutiere, precum și pentru gestionarea altor situații care puteau pune în pericol vieți omenești și bunuri materiale.
Totodată, echipajele operative au intervenit pentru stingerea a 37 de incendii produse în mai multe zone ale țării, reușind să împiedice extinderea flăcărilor și apariția altor situații de risc.
În paralel cu aceste misiuni, în cursul zilei de ieri au fost înregistrate peste 1.400 de solicitări pentru acordarea primului ajutor, echipajele SMURD oferind asistență medicală pentru 1.443 de persoane aflate în dificultate.
Pe durata misiunilor desfășurate, 7 persoane au fost salvate datorită intervenției prompte și eficiente a pompierilor militari.
În aceeași perioadă, la nivel național, au fost transmise 36 de mesaje de avertizare prin sistemul RO-ALERT. Dintre acestea, cele mai multe mesaje (28) au vizat prezența animalelor sălbatice.
De la intrarea în vigoare a codurilor de vreme rea, în ultimele 24 de ore, nu au fost înregistrate efecte semnificative la nivel național. Cu toate acestea, colegii noștri au intervenit punctual în 8 localități din județele Arad, Bihor, Caraș-Severin, Hunedoara, Sălaj și Timiș, pentru evacuarea apei dintr-o locuință și două curți, precum și pentru îndepărtarea a 8 copaci căzuți. În urma acestor evenimente, un autoturism a fost avariat.
Adoptarea unui comportament preventiv poate salva vieți și bunuri. Consultați sursele oficiale de informare unde regăsiți măsurile de comportare ce trebuie adoptate înainte, pe timpul și după producerea unei situații de urgență. Accesați platforma națională de pregătire pentru situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată, gratuit, de pe App Store și Google Play.
SERVICIUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.