logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Inspectoratul General pentru Imigrări

POLIȚIȘTII DE IMIGRÃRI AU EMIS PESTE 3.500 DE PERMISE DE ȘEDERE ÎNTR-O SÃPTÃMÂNÃ

În perioada 4 - 10 mai a.c., polițiștii de imigrări au emis/reemis, la nivel național, 3.582 de permise de ședere temporară și pe termen lung pentru străinii aflați în România, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Totodată, în cadrul acțiunilor desfășurate pentru prevenirea și combaterea migrației ilegale, cinci străini au fost luați în custodie publică, iar alți opt au fost îndepărtați sub escortă până la punctele de trecere a frontierei.

Polițiștii de imigrări au continuat activitățile operative pentru gestionarea șederii legale a străinilor pe teritoriul României, precum și pentru prevenirea migrației ilegale.

Astfel, în perioada de referință, au fost emise/reemise 3.582 de permise de ședere temporară și pe termen lung, documente necesare cetățenilor străini pentru a putea locui și desfășura activități legale în România.

În paralel, polițiștii de imigrări au desfășurat acțiuni zilnice pentru depistarea situațiilor de ședere ilegală și pentru aplicarea măsurilor prevăzute de legislația în vigoare.

Inspectoratul General pentru Imigrări continuă să acționeze pentru asigurarea respectării regimului legal al șederii străinilor în România și pentru menținerea unui climat de siguranță.

BIROUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

Afisari: 82

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.