logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă

România își consolidează rolul în dialogul internațional privind dezvoltarea durabilă

Coordonatorul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă, consilierul de stat Laszlo Borbely, a participat, în perioada 6-9 mai 2026, la reuniunile Rețelei ONU pentru Soluții de Dezvoltare Durabilă (SDSN) - UN Sustainable Development Solutions Network), desfășurate la Roma, cel mai important forum global dedicat accelerării implementării Agendei 2030 pentru Dezvoltare Durabilă.

În cadrul reuniunilor, alături de coordonatorii și managerii celor 59 de rețele naționale și regionale SDSN din întreaga lume, au avut loc discuții privind schimbul de bune practici și identificarea unor soluții concrete pentru provocările actuale din domeniul dezvoltării durabile.

Pe 6 mai, în cadrul reuniunii președinților rețelelor SDSN (SDSN Network Chairs Meeting), coordonatorul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă a prezentat progresele României în implementarea Agendei 2030, evidențiind importanța colaborării cu mediul universitar.

În acest context, a subliniat faptul că, în ultimii șase ani, Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă a susținut constant formarea experților în domeniul dezvoltării durabile și consolidarea capacității administrative la nivel național și local:

'În calitate de președinte al Rețelei Europene pentru Dezvoltare Durabilă (ESDN - European Sustainable Development Network), în perioada 2024-2025, am invitat constant lideri ai SDSN la reuniunile rețelei și am facilitat participarea acestora în dialogul european privind dezvoltarea durabilă, consolidând astfel legătura și cooperarea strategică dintre rețelele europene și globale dedicate dezvoltării durabile.'

Totodată, acesta a subliniat faptul că 'Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă continuă cooperarea strânsă cu instituțiile europene și globale, iar rețeaua SDSN își va consolida prezența în România, inclusiv prin Academia de Studii Economice din București.'

În data de 7 mai, în cadrul celei de-a 26-a ediții a reuniunii Consiliului de Leadership (Leadership Council Meeting), participanții au analizat, alături de lideri din mediul academic, instituțional și privat, contextul global actual și direcțiile strategice ale rețelei SDSN, cu accent pe consolidarea cooperării internaționale și accelerarea implementării Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă (ODD).

În marja reuniunilor SDSN, în perioada 8-9 mai 2026, a avut loc la Roma și Summitul EIIS 2026, dedicat promovării inovației sustenabile și identificării unor soluții scalabile pentru atingerea ODD.

Summitul a pus accent pe implicarea noii generații de lideri în accelerarea implementării Agendei 2030 prin dialog și cooperare între mediul academic, instituțional, financiar și societatea civilă.

Participarea la reuniunile SDSN de la Roma reconfirmă angajamentul României pentru promovarea dezvoltării durabile și contribuția activă la identificarea unor soluții inovatoare și echitabile în context regional și global. Agenda 2030 rămâne un reper esențial care necesită cooperare, parteneriate solide și implicare activă la toate nivelurile.

Extinsă pe șase continente, rețeaua SDSN reunește peste 2.100 de instituții membre, în principal universități, coordonate prin 59 de rețele naționale și regionale. Fiecare dintre acestea contribuie la atingerea obiectivelor globale de dezvoltare durabilă prin dezvoltarea unor soluții adaptate priorităților locale și regionale.

Afisari: 1

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.