logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Asociația Pacienților cu Afecțiuni Autoimune

PROGRAM DE CONSILIERE PSIHOLOGICÃ PENTRU PERSOANELE DIAGNOSTICATE CU LUPUS

Lupusul eritematos sistemic (LES) este o boală autoimună cronică, sistemică, care nu afectează doar corpul, ci și starea de spirit și care se poate manifesta prin pericardită, tulburări ale sistemului nervos central, nefropatie, retinopatie, artrită sau simptome gastrointestinale. Pe lângă impactul fizic al bolii, persoanele diagnosticate cu lupus se confruntă adesea și cu provocări emoționale semnificative, precum depresia și anxietatea.

Asociația Pacienților cu Afecțiuni Autoimune - APAA marchează Ziua Mondială de conștientizare a bolii lupus prin continuarea programului LUPUS CONECT. Programul include ședințe de consiliere psihologică gratuite și un podcast educațional despre LES cu participarea Conf dr. Rodica Olteanu, medic primar dermatologie și Conf dr Daniela Opriș Belinski, medic primar medicină internă și reumatologie. Podcastul din seria Puzzle Autoimun va fi diponibil pe toate rețelele sociale APAA, începând cu data de 23 mai 2026, ora 16:00.

Programul de consiliere psihologică este de tip grup de suport, dedicat exclusiv persoanelor diagnosticate cu LES cu vârsta peste 18 ani, astfel:

- 12 ședințe de consiliere psihologică (o ședință pe săptămână) online pe platforma ZOOM

- Discuțiile sunt confidențiale, se desfășoară într-un mediu sigur și sunt moderate de un psiholog cu experiență în lucrul cu pacienții cronici. Toți participanții au posibilitatea să împărtășească experiența cu LES, să se inspire din experiența celorlați membrii ai grupului și să primească suportul emoțional de care au nevoie.

Prima întâlnire a grupului de suport va avea loc joi, 28 mai 2026, la ora 19:00.

Participarea este posibilă doar pe bază de înscriere. Pentru înscriere vă rugăm să accesați site-ul apaa.ro (https://www.apaa.ro/inregistrare-campanie-lupus/Inregistrare.shtml)

LUPUSUL ERITEMATOS SISTEMIC ESTE O AFECȚIUNE CU MULTIPLE MANIFESTÃRI ȘI UN IMPACT EMOȚIONAL PROFUND

Depresia și anxietatea sunt de aproape două ori mai frecvente în rândul pacienților cu LES comparativ cu populația generală. Impactul depresiei și al anxietății depășește suferința emoțională: aceste tulburări sunt asociate cu un risc crescut de evenimente cardiovasculare, infarct miocardic, mortalitate prematură și idei suicidale. Problemele neuropsihiatrice afectează între 80% și 90% dintre persoanele diagnosticate cu lupus. Pacienții relatează frecvent simptome precum depresie, dureri de cap și 'ceață lupică' - dificultăți de gândire și de memorie. Acestora li se adaugă durerea cronică, oboseala persistentă și alte manifestări specifice lupusului, care pot afecta negativ capacitatea de a lucra, de a socializa sau de a desfășura activități de relaxare și hobby.

În ultimii ani, odată cu creșterea speranței de viață a pacienților cu LES, accentul se mută din ce în ce mai mult pe calitatea vieții. Din păcate, în cazul persoanelor diagnosticate cu lupus, această calitate a vieții este afectată mai profund decât în alte boli cronice, precum diabetul zaharat sau infarctul miocardic. LES are un impact complex asupra vieții pacientului prin afectare fizică, emoțională și socială. De aceea este important să oferim pacienților o abordare multi-disciplinară prin intervenții terapeutice eficiente, gestionarea problemelor emoționale și informații pentru un stil de viata sănătos și activ.

Despre APAA

Asociația Pacienților cu Afecțiuni Autoimune - A.P.A.A. s-a înființat pentru a oferi suport persoanelor și familiilor celor afectați de aceste bolile autoimune. Principalele obiective ale Asociației sunt: reintegrarea socială și profesională a pacienților cu afecțiuni autoimune, consilierea de specialitate a pacienților și familiilor lor, precum și impulsionarea responsabilizării structurilor guvernamentale în problematica acestor boli. Pentru mai multe informații despre APAA vizitați: www.apaa.ro și pagina de Facebook a asociației: www.facebook.com/APAARO.

Afisari: 83

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.