Comunicat de presă - Inspectoratul pentru Situații de Urgență Buzău
Pompierii buzoieni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui posibil incendiu izbucnit la o locuință din localitatea Boboc.
La fața locului au fost mobilizate două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD.
La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul era stins, manifestându-se doar cu degajări de fum. În urma evenimentului au fost afectate obiectele de mobilier din două camere ale locuinței, pe o suprafață de aproximativ 15 metri pătrați.
În interiorul imobilului a fost identificată o persoană de sex feminin, în vârstă de 89 de ani, carbonizată.
Incendiul a fost lichidat, iar cauza probabilă de producere urmează să fie stabilită.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.