Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Vrancea
BÃRBAT ARESTAT PREVENTIV PENTRU ÎNCÃLCAREA ORDINULUI DE PROTECȚIE, VIOLARE DE DOMICILIU, AMENINȚARE ȘI VIOLENȚÃ ÎN FAMILIE
La data de 8 mai 2026, în jurul orei 00:00, polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Adjud au fost sesizați prin apel 112 de către un tânăr din comuna Tănăsoaia, cu privire la faptul că un bărbat nu respectă măsurile dispuse prin ordinul de protecție emis împotriva sa.
Din cercetările efectuate a reieșit că bărbatul ar fi încălcat măsurile impuse prin ordinul de protecție, ar fi pătruns fără drept în curtea locuinței fostei concubine, ar fi contactat-o telefonic și ar fi adresat amenințări atât fostei concubine, cât și fiului său. De asemenea, ar fi exercitat acte de violență fizică asupra acestuia.
În urma probatoriului administrat, la data de 9 mai 2026 s-a dispus măsura reținerii pentru 24 de ore față de bărbatul în vârstă de 44 de ani, din comuna Tănăsoaia, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de încălcare a ordinului de protecție, violare de domiciliu, amenințare și violență în familie.
Ulterior, la data de 10 mai 2026, instanța a dispus măsura arestului preventiv pentru 30 de zile față de acesta.
Cercetările sunt continuate de polițiști, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Adjud.
Precizăm că, pe parcursul întregului proces penal, persoana cercetată beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.