logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Poliția Română

În primele 3 luni ale anului, Poliția Română a continuat acțiunile pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale din domeniul piscicol și au verificat peste 3.000 de obiective, au efectuat aproximativ 1.800 de controale, iar, în urma activităților, au fost indisponibilizate peste 4,5 tone de pește și aplicate peste 250 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 140.000 de lei.

Polițiștii au desfășurat 1.799 de controale, dintre care 3 în apele maritime teritoriale, 654 în apele continentale, 32 în amenajări piscicole și asociații de profil, 729 pe linia legalității transportului peștelui, produselor și subproduselor din pește și 209 pe linia provenienței, prelucrării, depozitării și valorificării peștelui, produselor și subproduselor din pește.

Au fost verificate 3.088 de obiective, dintre care 25 de depozite, 61 de pescării, 22 de puncte de debarcare, 12 centre de primă vânzare, 75 de amenajări piscicole, 35 de ambarcațiuni, 3 nave și 2.497 de autovehicule.

La nivelul Poliției Române, în primele 3 luni ale anului 2026, infracțiunile sesizate din domeniul piscicol au scăzut cu 3% (-5), respectiv 192 de infracțiuni, față de 197, în aceeași perioadă a anului 2025.

Ca măsuri complementare, au fost confiscate sau ridicate, în vederea confiscării sau a stabilirii provenienței, 4.516 kilograme de pește, dintre care 1.659 de kilograme de caras, 945 de kilograme de crap, precum și 1.000 de unelte de pescuit (plase monofilament, plase de pescuit din fir textil, vintire, prostovoale, năvoade, dispozitive electrice), 5 ambarcațiuni și 2 autovehicule.

Acțiunile pentru protejarea biodiversității acvatice vor continua și în perioada următoare.

Afisari: 77

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.