Comunicat de presă - Europarlamentar Maria Grapini
Eurodeputatul PUSL, Maria Grapini, mesaj cu ocazia Zilei Europei: 'Pentru a vorbi despre o Uniune Europeană dreaptă, toți cei care au fost aleși să reprezinte România trebuie să lupte, cu toată energia, pentru drepturile românilor!'
Europarlamentarul PUSL, Maria Grapini, a transmis un mesaj cu ocazia Zilei Europei.
'Dorința mea, în această zi, este nu numai să fie pace, unitate și solidaritate, dar și aceea de a avea o Românie puternică, într-o Uniune Europeană dreaptă. Pentru a vorbi, însă, despre o Uniune Europeană dreaptă, toți cei care au fost aleși să reprezinte România trebuie să lupte, cu toată energia, pentru drepturile românilor. Nu trebuie să avem nicio reținere în acest sens.
Sărbătorim, astăzi, Ziua Europei, cu încredere în viitorul proiectului european și cu asumarea unui rol constructiv al României, în acest proiect.
Toți reprezentanții României trebuie să se unească pentru România! Nu contează că sunt partide, companii, instituții sau cetățeni, contează doar idealul extraordinar! Îmi doresc - voi repeta acest lucru la nesfârșit - să luptăm cu toții pentru ca țara noastră să beneficieze de același tratament ca și celelalte state europene, însă, pentru un astfel de obiectiv, trebuie să fim uniți!
Consider că proiectul UE este necesar atâta timp cât reglementările vin în sprijinul și securitatea cetățenilor, fără a discrimina și având acces egal la Piața internă.
După 19 ani de la aderarea României la UE, bilanțul trebuie făcut, dar prin prisma oportunităților oferite și folosite de țara noastră!
Eu sunt mândră că sunt româncă și mulțumesc românilor care mi-au încredințat, în 2014, 2019 și 2024, mandatul de europarlamentar, pentru a reprezenta România, și voi face și pe viitor acest lucru, cu credință, demnitate și onoare. La mulți ani, România! La mulți ani, Uniunii Europene!', a precizat eurodeputatul Grapini.
Ziua Europei este celebrată anual, pe 9 mai, pentru a marca pacea și unitatea în toată Europa. Ziua Europei marchează aniversarea unui discurs susținut de ministrul francez de externe, Robert Schuman, în anul 1950. Schuman a avut în vedere o Europă liberă, pacifistă, bazată pe idealurile de cooperare și partajare a resurselor. 'Declarația Schuman' este considerată, la scară largă, a fi baza Uniunii Europene.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.