Comunicat de presă - Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru
Europa nu se rezumă doar la instituții, tratate sau decizii luate la Bruxelles. Europa se vede în orașele care se transformă, în comunitățile care se dezvoltă și în oamenii care au mai multe oportunități decât aveau acum două decenii. Ziua Europei poate fi de fapt, un foarte bun moment de reflecție asupra drumului parcurs împreună de cetățenii europeni, precum și o ocazie de a privi concret la schimbările care au transformat comunitățile noastre în ultimele decenii. Pentru Regiunea Centru, apartenența României la Uniunea Europeană a dus la un proces de dezvoltare accelerată, prin investiții semnificative și, mai ales, prin apropierea reală de standardele de viață europene.
În ultimii ani, Regiunea Centru a trecut printr-un amplu proces de modernizare și adaptare. De la infrastructură și servicii publice mai bune, până la digitalizare, mobilitate urbană eco-eficientă, educație de calitate sau sprijin pentru afacerile locale, multe dintre transformările care definesc astăzi regiunea au fost posibile în special prin susținere europeană, prin proiecte construite local și prin implicarea comunităților în procesul de dezvoltare.
De peste 27 de ani, Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru contribuie la dezvoltarea comunităților din județele Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu, prin atragerea și coordonarea investițiilor europene dedicate modernizării regiunii și creșterii calității vieții cetățenilor. În tot acest timp, ADR Centru a devenit unul dintre principalii promotori ai dezvoltării regionale și ai valorilor europene în centrul țării. Din 1999 și până în prezent, ADR Centru a coordonat implementarea a peste 4.750 de proiecte la nivel regional, cu o valoare totală de peste 5,4 miliarde euro, dintre care aproximativ 3,5 miliarde euro reprezintă fonduri nerambursabile atrase pentru dezvoltarea Regiunii Centru.
Vorbind despre impactul finanțărilor europene la nivel regional, domnul Simion Crețu, director general ADR Centru a precizat: 'Avem multe exemple concrete privind fondurile pe care le-am atras pentru dezvoltarea Regiunii Centru. Este important faptul că în actuala perioadă de programare, 2021-2027 am atras mai mult de 40% față de întreaga sumă absorbită în anii 2007-2020, respectiv valoarea totală a proiectelor contractate în ultimii ani a depășit 2,3 miliarde euro. Astfel, prin Programul 'Regiunea Centru' 2021-2027 au fost contractate sau sunt în fază de precontractare peste 870 de cereri de finanțare, a căror valoare totală este de aproape 2 miliarde euro. La acestea se adaugă cele 56 de proiecte pe care le gestionăm în cadrul Programului 'Sănătate', a căror valoare trece de 200 milioane euro, iar prin Programul Tranziție Justă au fost contractate 58 de proiecte, exclusiv la nivelul județului Mureș, a căror valoare totală este de peste 110 milioane euro. Toate aceste proiecte contribuie, prin investiții directe, la dezvoltarea echilibrată și sustenabilă a Regiunii Centru'.
Proiectele europene implementate în Regiunea Centru - în județele Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu - au avut un impact structural major în ultimele decenii, transformând complet infrastructura, economia și calitatea vieții a peste 2 milioane de oameni.
Coordonate de ADR Centru, aceste investiții au vizat reabilitarea a peste 1.200 km de drumuri județene și străzi urbane, au asigurat regenerarea urbană și au schimbat zonele centrale din cele 57 municipii și orașe, au dus la creșterea calității vieții și reducerea consumurilor de energie din peste 10.000 de apartamente, inclusiv din zeci de clădiri publice. Investițiile în eficientizarea energetică a clădirilor publice și rezidențiale au crescut ponderea surselor regenerabile și au promovat tehnologii ecologice. Impactul proiectelor europene este vizibil și în educație, fiind modernizate mai mult de 300 unități de învățământ din toate județele regiunii - de la creșe și grădinițe, până la școli, licee și universități - toate contribuind la creșterea calității actului educațional. La fel, 180 de spitale și policlinici, unitățile de primiri urgențe, precum și centre sociale au beneficiat de investiții pentru modificări structurale și achiziția de echipamente de ultimă generație, care au crescut calitatea actului medical în toate localitățile urbane din Regiune. De asemenea, prin proiectele care vizează reabilitarea parcurilor - crearea și extinderea coridoarelor verzi, reabilitarea zonelor urbane degradate - s-au transformat și se transformă în terenuri publice de mare calitate mai mult de 1.000 hectare de spații destinate pentru agrement și relaxare. Nu în ultimul rând, pentru valorizarea deosebitului patrimoniu istoric și cultural și pentru dezvoltarea turismului regional - unul dintre marile avantaje ale Regiunii de Dezvoltare Centru - de-a lungul a mai mult de două decenii și jumătate au fost reabilitate și puse în valoare peste 110 obiective: palate, cetăți, biserici și alte monumente, la care se adaugă investițiile pentru dezvoltarea structurilor de primire turistică.
Desigur, ADR Centru a coordonat și investițiile pentru sprijinirea mediului de afaceri regional, fiind alocat peste 1,1 miliarde euro, care a asigurat crearea și menținerea în activitate a mai mult de 70.000 locuri de muncă, în aproape 2.000 companii mici și mijlocii, precum și în 31 parcuri industriale și incubatoare de afaceri din întreaga Regiune. La acestea se adaugă și sprijinul pentru dezvoltarea mecanismelor de afaceri, pentru schimburi economice și internaționalizare, p către mai mult de 4.000 de firme, timp de peste 18 ani în cadrul celei mai mari rețele europene destinată sprijinirii IMM-urilor: Enterprise Europe Network.
'Toate aceste intervenții au dat o direcție concretă dezvoltării regiunii, transformând concepte precum 'oraș inteligent' și 'dezvoltare durabilă' în rezultate vizibile, cum ar fi zone cu facilități urbane moderne, transport public modernizat și clădiri eficiente energetic, creând și un mediu economic tot mai competitiv', a punctat domnul Simion Crețu.
Totodată, în ultimii 13 ani, prin găzduirea Centrului Europe Direct Regiunea Centru, ADR Centru aduce Uniunea Europeană mai aproape de cetățeni, asigurând continuitatea măsurilor de informare publică până cel puțin în anul 2030. În cadrul activităților organizate prin Centrul Europe Direct Regiunea Centru, cetățenii discută tot mai des despre schimbările în bine pe care le observă în localități și în stilul lor de viață.
'În ultimii ani, prin activitățile de informare și dialog organizate în comunitățile din Regiunea Centru, observăm tot mai clar că oamenii identifică mult mai ușor proiectele și investițiile realizate cu sprijin european. Fie că vorbim despre copii, tineri sau persoane adulte, cetățenii recunosc simbolurile Uniunii Europene și înțeleg că multe dintre schimbările vizibile din orașele și localitățile lor au fost posibile datorită apartenenței la această Uniune. Dincolo de cifre sau programe, cel mai important este faptul că oamenii simt și observă concret aceste transformări în viața de zi cu zi. Acolo unde înainte erau doar planuri, astăzi apar proiete finalizate, iar steagul Uniunii Europene a devenit pentru mulți un simbol asociat acestei realități. Europa reprezintă și comunitățile din Regiunea Centru - comunități care se dezvoltă, investesc în viitor și transformă oportunitățile europene în rezultate concrete pentru cetățeni', a mai precizat domnul Simion Crețu, Director general al ADR Centru.
Europa a devenit, treptat, parte din normalitatea generațiilor tinere: libertatea de a călători, de a studia, de a lucra oriunde în spațiul european, accesul la tehnologie, la programe educaționale și la noi perspective profesionale sunt lucruri care astăzi par firești, dar care în urmă cu câțiva ani reprezentau doar aspirații. Ziua Europei rămâne, astfel, mai mult decât o sărbătoare simbolică: este o invitație la a privi în jur și a recunoaște schimbările care au devenit parte din viața de zi cu zi. În Regiunea Centru, Europa nu este doar un concept, ci un proces continuu de dezvoltare, construit prin proiecte, comunități și oameni care aleg să transforme ocaziile în realitate.
La mulți ani Europa!
La mulți ani, dragi cetățeni europeni din Regiunea noastră!
Alba Iulia, 9.05.2026
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.