logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Universitatea Politehnica Timișoara

SAMER 2026, la Universitatea Politehnica Timișoara: soluții și provocări pentru viitorul energetic al României

În perioada 7-8 mai 2026, Centrul de Conferințe al Universității Politehnica Timișoara a găzduit Seminarul/Adunarea Generală SAMER 2026, eveniment de referință dedicat managementului și auditului energetic, organizat de Societatea Auditorilor și Managerilor Energetici din România, în parteneriat cu UPT. Conferința a constituit o platformă de dialog și schimb de bune practici într-un domeniu esențial pentru dezvoltarea sustenabilă și tranziția energetică.

Prin găzduirea acestui eveniment, Universitatea Politehnica Timișoara își reconfirmă rolul activ în susținerea inițiativelor dedicate eficienței energetice și dezvoltării durabile, nu doar ca spațiu al dezbaterii și cercetării, ci și ca actor implicat direct în implementarea soluțiilor din domeniu. Atestată ca societate prestatoare de servicii energetice atât pentru localități, cât și pentru industrie, UPT continuă să fie un partener de încredere pentru mediul economic și pentru administrație, oferind expertiză în consultanță, cercetare, atragerea de resurse și management de proiecte.

Această direcție se înscrie în viziunea asumată de universitate privind consolidarea relației cu societatea și implicarea activă în dezvoltarea comunității. Pornind de la convingerea că universitățile sunt parte integrantă a orașelor și regiunilor în care funcționează, UPT promovează colaborarea dintre mediul academic, administrație și industrie pentru construirea unui viitor urban sustenabil și inteligent.

Deschiderea oficială a conferinței a fost marcată de mesajele adresate participanților de conf.univ.dr.ing. Florin Drăgan, rectorul UPT, conf.univ.dr.ing. Andrei Ceclan, președintele SAMER, precum și de Matei Dimitriu și Ciprian Păuleț, consilieri superiori în cadrul Ministerului Energiei. Intervențiile au subliniat importanța colaborării dintre instituțiile de învățământ superior, autoritățile publice și sectorul energetic pentru accelerarea proceselor de eficientizare și adaptare la noile cerințe legislative și tehnologice.

Programul conferinței a fost structurat pe două direcții principale: una științifică, dedicată prezentării celor mai recente tendințe și soluții din domeniul managementului și auditului energetic, și una administrativă, concentrată pe actualizările legislative, standardele aplicabile, raportările specifice și procesul de atestare a auditorilor și managerilor energetici.

Temele abordate au reflectat preocupările actuale ale sectorului energetic și provocările tranziției către neutralitatea climatică. Printre prezentările susținute s-au numărat intervenția conf.univ.dr.ing. Andrei Ceclan, 'Până unde mai continuăm cu valul fotovoltaicelor?', precum și prezentarea proiectului GEOHECO, dedicat îmbunătățirii cunoștințelor privind utilizarea energiei geotermale de suprafață, susținută de ș.l.dr.ing. Călin Mureșan și as.dr.ing. Laszlo Rapolti.

Reprezentanții Universității Politehnica Timișoara au evidențiat, la rândul lor, preocupările și rezultatele instituției în domeniul eficienței energetice. Prof.univ.dr.ing. Nicolae Muntean și conf.univ.dr.ing. Florin Molnar au prezentat efectele implementării sistemelor fotovoltaice pentru autoconsum în cadrul universității, în timp ce conf.univ.dr.ing. Attila Simo a abordat tema sistemelor flexibile de monitorizare energetică. Perspective asupra integrării surselor regenerabile de energie și provocărilor asociate au fost oferite de prof.univ.dr.ing. Ștefan Kilyeni și conf.univ.dr.ing. Constantin Bărbulescu.

Agenda conferinței a inclus și subiecte dedicate finanțării proiectelor de eficiență energetică, prezentate de dr. Cristian Gheorghiu, analizei tehnico-economice a eficienței energetice, susținută de prof.univ.dr.ing. Mircea Scripcariu, precum și rolului mediului academic și al cercetării în tranziția către neutralitatea climatică, temă abordată de prof.univ.dr.ing. Bogdan Neagu.

De asemenea, reprezentanții Ministerului Energiei, Ciprian Păuleț și Matei Dimitriu, au prezentat stadiul actualizărilor legislative și al apelurilor de finanțare, oferind participanților informații relevante privind direcțiile strategice și oportunitățile disponibile în domeniu. Componenta tehnologică și digitalizarea managementului energetic au fost completate prin prezentările dedicate managementului calității energiei în era digitală și utilizării sistemelor EMS în contextul tranziției către EU-ETS2.

Prin temele abordate și dialogul facilitat între mediul academic, autorități și industrie, Seminarul SAMER 2026 a reconfirmat importanța cooperării interdisciplinare în dezvoltarea unor soluții sustenabile pentru viitorul energetic al României și rolul activ pe care Universitatea Politehnica Timișoara îl joacă în acest proces.

Universitatea Politehnica Timișoara (www.upt.ro), cea mai veche instituție de învățământ superior din vestul țării, a fost înființată prin Decretul Regal semnat de Regele Ferdinand la 11 noiembrie 1920. Universitate de cercetare avansată și educație, UPT este astăzi una dintre școlile românești cu tradiție, recunoscută în plan național și internațional, atât prin activitatea generațiilor de cadre didactice și cea a unor academicieni prestigioși, cât și prin cei peste 140.000 de absolvenți care au dus renumele acesteia peste tot în lume. Având și o bază materială de invidiat, cele 10 facultăți ale universității asigură programe de studii pentru aproximativ 13.500 studenți.

Dimensiunea internațională a Universității Politehnica Timișoara este evidențiată și prin faptul că este parte a consorțiului european de universități E3UDRES2 - Engaged and Entrepreneurial European University as Driver for European Smart and Sustainable Regions, inițiativă sprijinită de Comisia Europeană prin programul Erasmus+. E3UDRES2 reunește universități europene de top pentru a colabora în dezvoltarea regiunilor inteligente și sustenabile prin educație inovatoare, cercetare aplicată și cooperare transdisciplinară. Mai multe informații sunt disponibile pe site-ul oficial: https://www.eudres.eu/.

Lucian Ronkov
Departament Comunicare si Imagine

Afisari: 1

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.