Comunicat de presă - Parchetul de pe lângă Judecătoria Blaj
La data de 08.05.2026, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Blaj a propus luarea măsuri arestării preventive față de un inculpat cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de complicitate la înșelăciune, prev. de art. 48 Cod penal, rap. la art. 244 alin. (1) și (2) Cod penal, cu aplicarea art. 77 lit. a Cod penal.
Prin încheierea judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Blaj din data de 08.05.2026, a fost admisă propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Blaj de luare a măsurii arestării preventive pe o durată de 30 de zile față de inculpat.
În esență, în sarcina inculpatului s-a reținut că, la data de 27.04.2026, în urma unei înțelegeri prealabile cu autorul neidentificat al infracțiunii de înșelăciune comise în dauna persoanelor vătămate, l-a sprijinit pe acesta în activitatea infracțională, prin aceea că s-a deplasat în satul Lunca Târnavei, jud. Alba, iar în perioada de timp în care victimele au fost induse în eroare, prin atribuirea unor calități nereale, respectiv prin prezentarea în mod mincinos, că fiul acestora ar fi suferit un accident rutier și are nevoie de o sumă de bani pentru intervenția chirurgicală și transportul la o unitate medicală, a mers la locuința acestora și a ridicat suma de 22.000 lei, precum și două cupoane de pensie, aferente lunii aprilie 2026.
De asemenea, în cadrul dosarului penal, prin ordonanța procurorului de caz, din data de 08.05.2026, s-a dispus luarea măsurii controlului judiciar, față de un alt inculpat, cercetat pentru comiterea infracțiunii de complicitate la înșelăciune, prev. de art. 48 Cod penal, rap. la art. 244 alin. (1) și (2) Cod penal, cu aplicarea art. 77 lit. a Cod penal
Facem precizarea că aceste activități, nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.