Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Alba
BULETIN INFORMATIV
Mandat executat
La data de 7 mai 2026, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au depistat și reținut o tânără, în vârstă de 21 de ani, din municipiul Alba Iulia, care este posesoarea unui mandat de executare a pedepsei închisorii, emis la data de 7 mai 2026, de către Tribunalul Alba.
Aceasta a fost condamnată la executarea unei pedepse privative de libertate de 3 ani și 4 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc în formă continuată.
Tânăra a fost depusă în Penitenciarul de Maximă Siguranță Aiud pentru executarea pedepsei.
- Reținuți de polițiștii din Blaj
La data de 27 aprilie 2026, polițiștii din Blaj au fost sesizați, prin SNUAU 112, de către un bărbat, în vârstă de 82 de ani, din localitatea Lunca Târnavei, județul Alba, cu privire la faptul că a fost contactat, pe telefonul fix, de către persoane necunoscute, care i-ar fi relatat faptul că fiul său a suferit un accident de circulație și necesită, de urgență, o intervenție chirurgicală, pentru care ar avea nevoie de suma de 22.000 de lei.
Ulterior, la locuința vârstnicului s-a prezentat o persoană care purta o mască chirurgicală pe față și care a luat suma de bani pregătită de acesta, părăsind imobilul.
În urma activităților investigativ-operative, la data de 7 mai 2026, polițiștii de investigații criminale din Blaj au identificat doi bărbați, în vârstă de 24 și 29 de ani, ambii din municipiul Medgidia, județul Constanța, bănuiți de săvârșirea faptei.
Față de aceștia, a fost luată măsura reținerii, pentru 24 de ore, fiind cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.
În cursul zilei de azi, 8 mai 2026, bărbații vor fi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Blaj pentru dispunerea măsurilor legale.
- Reținut pentru conducere sub influența alcoolului
La data de 7 mai 2026, polițiștii din orașul Teiuș au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față un bărbat, în vârstă de 57 de ani, din Alba Iulia, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
Polițiștii au oprit, pentru control, la aceeași dată, în jurul orei 12.05, pe strada Clujului din oraș, un autoturism condus de bărbatul de 57 de ani.
În urma testării bărbatului, cu aparatul alcooltest, a rezultat valoarea de 0,94 mg/litru alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cercetările sunt continuate.
- Acțiune pe raza orașului Ocna Mureș
La data de 7 mai 2026, în intervalul orar 17.00 - 20.00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ocna Mureș, împreună cu cei ai Secției 4 de Poliție Rurală Ocna Mureș, au desfășurat o acțiune, pe raza orașului Ocna Mureș, care a avut drept scop menținerea unui climat de siguranță publică și prevenirea faptelor săvârșite cu violență.
În cadrul activităților desfășurate, au fost efectuate, prin intermediul aplicației eDAC, peste 70 de verificări de persoane și peste 30 de verificări de autovehicule, pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale.
Au fost constatate 27 de abateri de natură contravențională, majoritatea la normele legale privind circulația pe drumurile publice, care au fost sancționate cu amenzi în valoare totală de 7.680 de lei.
În cadrul acțiunii, au fost consiliate 10 de persoane aflate în situații conflictuale, pe linia violenței domestice, combaterea violenței domestice fiind un obiectiv prioritar al Poliției Române.
- Conduceți responsabil și respectați normele rutiere în timpul deplasărilor!
Polițiștii rutieri acționează astăzi, 8 mai 2026, cu sistemul de monitorizare a traficului e-SIGUR, pentru a depista posibile încălcări ale normelor de circulație pe drumurile publice, în zonele cu risc rutier din județul Alba.
Sistemul de monitorizare a traficului e-SIGUR folosește dispozitive radar, montate pe trepiede mobile. Acestea surprind, în timp real, vehiculele care depășesc limita legală de viteză sau care încalcă alte reguli de circulație.
Proprietarii vehiculelor vor primi un document la domiciliu și vor trebui să comunice, conform procedurilor legale, cine a condus autoturismul în momentul constatării contravenției.
Scopul implementării acestui sistem și al tuturor acțiunilor desfășurate de polițiști îl constituie prevenirea evenimentelor rutiere și protejarea tuturor participanților la traficul rutier.
- Amplasarea radarelor în perioada 9-10 mai 2026
Drumul Național 1- Alba Iulia - Sântimbru - Oiejdea - Galda de Jos - Teiuș - Aiud - Inoc - limită cu județul Cluj
Drumul Național 1- Sebeș - Cut - Cunța - limită județul Sibiu
Drumul Național 7 - Săliștea - Șibot - limită cu județul Hunedoara
Drumul Național 67C - Sebeș -Petrești - Săsciori
Drumul Național 74 - Ighiu - Zlatna - Feneș - Abrud - Bucium Cerbu
Drumul Național 75 - Câmpeni - Gârda - Arieșeni
Drumul Național 75 - Baia de Arieș - Lupșa
Alba Iulia - Bulevardul Încoronării - Bulevardului Ferdinand I - strada Clujului, strada Regiment V Vânători, Strada Calea Moților
Municipiul Sebeș - strada Lucian Blaga, strada Traian
Cugir - strada Victoriei
Ocna Mureș - Războieni - Noșlac
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.