La Sevilla 1986, Steaua București a scris istorie pentru România

Pe 7 mai 1986, România a trăit una dintre acele seri care nu rămân doar în arhivele sportului, ci intră în memoria oamenilor, în poveștile spuse mai departe și în felul în care o țară întreagă își amintește că a avut un moment în care a stat dreaptă în fața Europei, fără explicații, fără complexe și fără să aibă nevoie de alt argument decât valoarea celor care au intrat atunci pe teren.

La Sevilla, Steaua București a câștigat Cupa Campionilor Europeni și a dus România pe cea mai înaltă treaptă a fotbalului european de club, într-o finală în care diferența nu s-a făcut prin nume mari, prin bugete sau prin calculele făcute înainte de meci, ci prin disciplină, curaj, luciditate, rezistență și prin acea forță rară pe care o are o echipă atunci când fiecare om știe că joacă nu doar pentru el, ci pentru ceva mult mai mare.

După 120 de minute în care presiunea a apăsat pe fiecare minge, finala s-a decis la loviturile de departajare, iar Helmuth Duckadam a făcut ceva ce pare greu de cuprins și astăzi în cuvinte, apărând patru penalty-uri consecutive și intrând definitiv în istoria fotbalului mondial, nu doar ca portar al Stelei, ci ca omul care, în acea noapte, a apărat bucuria, speranța și mândria unei țări întregi.

Alături de el, Marius Lăcătuș, Victor Pițurcă, Ștefan Iovan, Ilie Bărbulescu, Mihail Majaru, Ladislau Boloni, Anton Weissenbacher și ceilalți jucători ai acelei generații au dus pe teren mai mult decât un tricou, au dus responsabilitatea unui moment pe care poate nici ei nu îl puteau măsura atunci pe deplin, iar prin felul în care au rezistat, au alergat, au crezut și au rămas uniți până la ultima lovitură au arătat că performanța adevărată se construiește greu, cu sacrificiu, cu încredere și cu oameni care nu renunță atunci când meciul pare mai mare decât ei.

În Parlamentul României, împlinirea a 40 de ani de la victoria Stelei București la Sevilla a adus aproape de noi o parte din acea generație care a scris istorie și care se află și astăzi printre noi, iar momentul a avut o emoție aparte, pentru că atunci când îi vezi în fața ta pe oamenii care au făcut o țară întreagă să plângă de bucurie, înțelegi că unele victorii nu se încheie odată cu fluierul final, ci rămân vii în memoria unui popor și continuă să spună ceva despre cine am fost, despre ce am putut și despre ce nu avem voie să uităm.

Sevilla 1986 nu este doar istoria Stelei, este o parte din memoria României.

Este una dintre acele seri în care românii au simțit că numele țării lor poate fi rostit cu respect, că o echipă românească poate învinge acolo unde puțini îi dădeau șanse și că, dincolo de greutățile vremurilor, România avea oameni capabili să ducă o luptă grea până la capăt și să transforme o finală de fotbal într-un moment de demnitate națională.

După 40 de ani, Sevilla încă emoționează pentru că nu vorbește doar despre un trofeu, despre un scor sau despre o seară de fotbal, ci despre clipa în care milioane de români au trăit aceeași bucurie și au simțit, fiecare în casa lui, că victoria aceea le aparține și lor.

Sevilla 1986 rămâne o lecție pentru tineri și pentru toate generațiile care trebuie să știe că România a avut oameni care au făcut Europa să vorbească despre ei prin valoare, disciplină, curaj și prin felul în care au luptat împreună până la capăt.

Astăzi, gândul meu se îndreaptă către toți cei care au făcut posibilă seara de la Sevilla, către jucătorii care au dus greul pe teren, către antrenorii și oamenii din jurul echipei care au construit acea performanță și către suporterii care au trăit victoria ca pe o bucurie a întregii Românii.

Sevilla 1986 a rămas una dintre acele seri pe care România nu le-a uitat niciodată, pentru că a dat unui popor întreg mândrie, bucurie și sentimentul că, atunci când are oameni valoroși, curajoși și uniți, România poate sta cu fruntea sus oriunde în lume.

Raisa Enachi,
Deputat de Vaslui